Timp de decenii, oamenii de știință au crezut că au înțeles cum funcționează una dintre proteinele cheie ale corpului pentru arderea grăsimilor. Proteina denumită lipază sensibilă la hormoni (HSL) era considerată ca fiind în principal comutatorul de urgență al corpului pentru combustibil, ajutând la eliberarea grăsimilor stocate atunci când energia scade. Dar cercetătorii au descoperit ceva neașteptat: HSL nu funcționa doar pe suprafața picăturilor de grăsime din interiorul celulelor adipoase. Ea activa și adânc în interiorul nucleului celular, unde sunt stocate ADN-ul și se controlează activități genetice importante.
Descoperirea dezvăluie o latură complet diferită a unei proteine studiate de oamenii de știință din anii 1960. Constatările, publicate în revista Cell Metabolism, au ajutat la rezolvarea unei misterioase de lungă durată în cercetarea obezității și au deschis noi direcții pentru înțelegerea diabetului, bolilor cardiace și a altor tulburări metabolice.
Celulele adipoase fac mult mai mult decât să stocheze calorii
Celulele adipoase, cunoscute și sub numele de adipocite, sunt adesea privite ca niște recipiente pasive de stocare pentru caloriile în exces. În realitate, ele sunt celule foarte active care ajută la reglementarea întregului sistem energetic al corpului.
În interiorul adipocitelor, grăsimea este stocată în structuri numite picături de lipide. Atunci când corpul are nevoie de combustibil între mese sau în perioada de post, hormoni precum adrenalina declanșează eliberarea acelei energii stocate. HSL joacă un rol central în acest proces prin descompunerea trigliceridelor în acizi grași pe care alte organe le pot utiliza pentru combustibil.
Teoria științifică contestată de rezultatele experimentale
Oamenii de știință presupuneau de lungă vreme că îndepărtarea HSL ar preveni descompunerea grăsimilor și ar duce la obezitate. Surprinzător, asta nu s-a întâmplat. Studiile efectuate atât pe șoareci, cât și pe oameni cu mutații în gena HSL au arătat efectul opus. În loc să acumuleze grăsime în exces, ei au dezvoltat lipodistrofie, o afecțiune rară în care corpul pierde țesut adipos sănătos.
Această contradicție a nedumerit cercetătorii ani de zile. Teoriile existente nu puteau explica de ce absența unei proteine care ar trebui să blocheze arderea grăsimilor ducea de fapt la pierderea grăsimilor.
Obezitate și pierderea periculoasă de grăsime – o problemă comună
Deși obezitatea și lipodistrofia par complet diferite, pot produce multe dintre aceleași complicații pentru sănătate. În obezitate, țesutul adipos devine mărit și disfuncțional. În lipodistrofie, corpul nu are suficient țesut adipos care să funcționeze corect. În ambele cazuri, adipocitele nu reușesc să reglementeze energia în mod normal, ceea ce poate contribui la rezistența la insulină, diabetes de tip 2, boala hepatică grasă, inflamație și probleme cardiovasculare.
Această suprapunere a sugerat că țesutul adipos sănătos nu este pur și simplu despre cât de multă grăsime are corpul. Calitatea și funcția celulelor adipoase pot fi la fel de importante.
Cercetătorii descoperă HSL în interiorul nucleului celular
Cercetătorii de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Metabolice (I2MC) de la Universitatea din Toulouse doreau să înțeleagă de ce pierderea HSL determina descompunerea țesutului adipos în loc să se acumuleze. Ceea ce au găsit a schimbat imaginea științifică a metabolismului grăsimilor. Utilizând microscopia și tehnici avansate de imagine, echipa a găsit molecule de HSL în nucleul celular, departe de locul tradițional de acțiune pe picăturile de lipide. În interior, HSL interacționa cu proteinele care controlează expresia genilor și reglementarea metabolismului.
Sursa: https://www.sciencedaily.com/releases/2026/05/260508171123.htm
