Stimularea activității sportive prin legea Arndt-Schulz

Legea Arndt-Schulz este un principiu în farmacologie și fiziologie, care afirmă că dozele mici ale unei substanțe pot stimula activitatea fiziologică, dozele moderate pot susține sau spori activitatea, iar dozele mari pot inhiba sau suprima activitatea fiziologică.

În literatura științifică și medicală, termenul „lege” este folosit pentru a descrie principii generale, care au fost observate și formulate pentru a explica anumite fenomene. Legile în acest context sunt afirmații sau descrieri care s-au dovedit a fi în mod constant adevărate în anumite condiții.

Efectele substanțelor asupra sistemelor biologice 

Legea Arndt-Schulz este numită după farmacologii germani Rudolf Arndt și Hugo Schulz, care au formulat și propus principiul la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceștia și-au formulat observațiile în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Legea Arndt-Schulz. Lucrarea lor a fost publicată în principal într-o serie de scrieri la sfârșitul anilor 1880 și începutul anilor 1890. 

Legea a fost introdusă pentru prima dată într-o publicație intitulată Untersuchungen über die Bedingungen des Succes und Misserfolgs chemotherapeutischer Versuche im tierischen Organismus, (Investigații privind condițiile succesului și eșecului în experimentele chimioterapeutice asupra organismului animal).

De-a lungul timpului, principiile Legii Arndt-Schulz au fost explorate și discutate în continuare în domeniile farmacologiei și fiziologiei. Legea a devenit parte a înțelegerii mai largi a relațiilor doză-răspuns și a efectelor substanțelor asupra sistemelor biologice.

Punctele cheie care au legătură cu sportul

Dozele mici ale unei substanțe pot avea un efect stimulator asupra proceselor fiziologice. Acest concept se aliniază cu ideea că stimulii ușori pot activa și spori anumite răspunsuri biologice.

Dozele moderate ale unei substanțe susțin sau sporesc activitatea fiziologică. Aceasta înseamnă că există o gamă optimă de dozare, în care substanța influențează pozitiv funcțiile organismului.

Dozele mari ale unei substanțe pot duce la inhibarea sau suprimarea activității fiziologice. Aceasta reflectă ideea că stimulii excesivi pot copleși mecanismele de reglare ale organismului și pot avea ca rezultat un impact negativ.

Deși Legea Arndt-Schulz este inițial un principiu în farmacologie, aplicabilitatea sa în fitness poate fi la fel de directă precum alte principii sau legi. Se consideră că principiile intensității exercițiilor urmează un model similar. Intensitatea scăzută a exercițiului până la cea moderată, stimulează activitatea fiziologică, susținând beneficiile pentru sănătate și fitness, în timp ce intensitatea excesivă poate duce la oboseală, antrenament excesiv sau chiar accidentări.

În sport, există o relație doză-răspuns între volumul și intensitatea exercițiului și adaptările fiziologice care apar. Dozele moderate de exerciții sunt adesea asociate cu îmbunătățiri optime de fitness, în timp ce exercițiile fizice inadecvate sau excesive pot avea efecte mai puțin favorabile.

Legea Arndt-Schulz sugerează că există o gamă optimă de stimuli pentru răspunsuri fiziologice benefice. În fitness, acest lucru poate fi legat de găsirea echilibrului potrivit în intensitatea și volumul antrenamentului, pentru a obține adaptări pozitive fără a provoca oboseală excesivă.

Hipertrofia (creșterea musculară) 

Hipertrofia (creșterea musculară) este adesea vizată într-un interval moderat de repetări, de obicei în jur de 6 până la 12 repetări per set, în cadrul unui exercițiu. Volumul mai mare de antrenament (munca totală) este adesea asociat cu hipertrofie. Acest lucru poate fi realizat prin mai multe seturi per exercițiu, țintind un interval total de repetări de, 3 până la 5 seturi, de exemplu. O intensitate moderată corespunde de obicei la aproximativ 65-75% din maximul de o singură repetiție (1RM). Acest lucru permite o rezistență suficientă pentru a induce oboseala musculară și pentru a stimula creșterea. Perioadele de odihnă moderate sunt adesea recomandate, pentru a menține un nivel de stres metabolic care susține creșterea musculară.

Antrenamentul de forță

Dezvoltarea forței este adesea asociată cu intervale mai mici de repetare, de obicei în jur de 1 până la 6 repetări per set. Antrenamentul de forță implică adesea un volum mai mic în comparație cu antrenamentul concentrat pe hipertrofie. Aceasta ar putea include mai puține seturi, dar cu o intensitate mai mare. O intensitate mai mare corespunde de obicei la 75-85% sau mai mult din 1RM. Acest lucru permite recrutarea maximă a fibrelor musculare și adaptări în sistemul nervos. Perioadele de odihnă mai lungi (2-5 minute) sunt frecvente în antrenamentul de forță pentru a permite o recuperare suficientă între seturile grele.

Așa cum persoanele pot răspunde diferit la substanțele farmaceutice, răspunsurile provocate de exercițiile sportive pot varia de la om la om. Principiul recunoaște că diferențele individuale în factori precum nivelul de anduranță, genetica și capacitatea de recuperare joacă un rol în modul în care organismul răspunde la stimulii de exercițiu.

Nu în ultimul rând, conceptul de periodizare în programele de fitness se aliniază cu Legea Arndt-Schulz, recunoscând că stimulul antrenamentului trebuie să fie variat în timp. Perioadele de intensitate sau volum mai mare și mai mică sunt planificate strategic pentru a optimiza adaptările și a preveni stresul excesiv asupra organismului.

Beneficiile creșterii treptate a antrenamentelor

Este un lucru comun să se includă perioade de antrenament concentrate pe hipertrofie, urmate de faze care accentuează dezvoltarea forței, în cadrul unui program de antrenament bine structurat și pe termen lung. Dovada supremă, însă, al aplicabilității acestei legi în lumea sănătății și a sportului poartă numele de supraîncărcare progresivă.

Supraîncărcarea progresivă în fitness implică creșterea treptată a stresului exercitat asupra corpului în timp pentru a induce adaptări continue. Supraîncărcarea progresivă sugerează că există o doză optimă de stres care promovează adaptarea. Acest lucru se aliniază cu ideea că dozele moderate, conform Legii Arndt-Schulz, sprijină și îmbunătățesc activitatea fiziologică. De asemenea, se subliniază importanța evitării stresului excesiv care ar putea duce la supraantrenament sau accidentare. Acest lucru se aliniază cu precauția Legii Arndt-Schulz împotriva dozelor mari care pot inhiba sau suprima activitatea.

Atât supraîncărcarea progresivă, cât și Legea Arndt-Schulz sugerează beneficiile creșterilor treptate dar și importanța individualizării antrenamentelor bazate pe factori, precum experiența în domeniul fitness și capacitatea de recuperare.