Bulimia nervoasă, afecțiuni și tratament

Bulimia este o tulburare alimentară caracterizată prin episoade recurente de alimentație excesivă, urmate de comportamente compensatorii pentru eliminarea caloriilor consumate în timpul excesului. Aceste comportamente sunt de obicei destinate să prevină creșterea în greutate și implică adesea vărsături autoinduse, exerciții fizice excesive, post sau utilizarea abuzivă a laxativelor sau diureticelor.

Originile bulimiei

Bulimia nervoasă a fost recunoscută oficial ca o tulburare de alimentație distinctă la sfârșitul secolului al XX-lea, deși episoade de alimentație excesivă urmate de comportamente compensatorii au fost descrise în diferite forme de-a lungul istoriei. Termenul de „bulimie nervoasă” a fost menționat în anii ‘70, de psihiatrul britanic Gerald Russell.

În anii 1960 și 1970, experții din domeniul sănătății au început să observe un model de comportament la unele persoane caracterizat prin episoade recurente de alimentație excesivă, urmate de purjare sau alte acțiuni compensatorii. Aceste comportamente au fost văzute ca fiind distincte de anorexia nervoasă, care a fost recunoscută anterior ca o tulburare alimentară separată, caracterizată prin restricție alimentară extremă și pierdere în greutate.

Gerald Russell a jucat un rol esențial în definirea și formalizarea conceptului de bulimie nervoasă. În 1979, a publicat o lucrare de referință în revista Psychological Medicine. În această lucrare, el a descris o serie de cazuri de alimentație excesivă recurentă și comportamente de purjare și a inventat termenul de „bulimie nervoasă” pentru a descrie această afecțiune.

Munca lui Russell a pus bazele dezvoltării criteriilor de diagnostic pentru bulimie, care au fost ulterior încorporate în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM), un sistem de clasificare utilizat pe scară largă pentru tulburările de sănătate mintală. Primele criterii oficiale pentru bulimie au fost incluse în DSM-III în 1980.

Cum se manifestă bulimia nervoasă

Persoanele cu bulimie se angajează în episoade recurente de alimentație excesivă. În timpul unui exces, se consumă o cantitate mare de alimente într-o perioadă scurtă, adesea într-un mod scăpat de sub control.

În urma unui episod de exces, persoanele cu bulimie practică comportamente compensatorii, pentru a scăpa de caloriile consumate pentru a atenua vinovăția sau anxietatea legată de supraalimentare. Aceste comportamente pot include vărsături autoinduse, post, exerciții fizice excesive sau utilizarea abuzivă a medicamentelor (de exemplu, laxative sau diuretice).

Persoanele cu bulimie au adesea o imagine corporală distorsionată și sunt preocupate de greutatea, forma și aspectul lor. Ei își pot judeca valoarea de sine în funcție de dimensiunea corpului și se pot angaja în măsuri extreme pentru a obține un corp ideal perceput.

Bulimia este asociată cu trauma psihologică semnificativă, inclusiv depresie, anxietate și sentimente de vinovăție și rușine.

Mâncarea excesivă și epurarea repetate pot duce la o serie de complicații de sănătate fizică, inclusiv probleme dentare, probleme gastrointestinale și probleme cardiace.

Bulimia și complicațiile de sănătate

Bulimia poate avea efecte grave asupra sănătății la diferite vârste, iar impactul tulburării poate varia în funcție de factori precum starea generală de sănătate a individului, durata și severitatea bulimiei și prezența altor afecțiuni medicale.

1.  În adolescență

Bulimia în timpul adolescenței interferează cu creșterea și dezvoltarea normală, ceea ce poate duce la pubertate întârziată și la încetinirea creșterii. Ea creează dezechilibre electrolitice, care afectează ritmul cardiac și cresc riscul de aritmii, palpitații și stop cardiac. Adolescenții cu bulimie se confruntă adesea cu traume psihologice, inclusiv depresie, anxietate și stimă de sine scăzută.

2.  În viața de adult

Bulimia prelungită duce la complicații dentare, inclusiv eroziunea smalțului, carii, boli ale gingiilor și sensibilitate dentară. Vărsăturile frecvente provoacă probleme gastrointestinale, cum ar fi refluxul acid, esofagită și ulcer peptic. Epurarea repetată perturbă echilibrul electroliților din organism, ducând la complicații grave, precum disfuncția rinichilor, slăbiciune musculară și convulsii. Pune o presiune asupra sistemului cardiovascular, crescând riscul de probleme cardiace, inclusiv cardiomiopatie.

Pentru femei, bulimia poate duce la perioade menstruale neregulate sau absente, care pot afecta fertilitatea. În timpul sarcinii, bulimia prezintă riscuri atât pentru mamă, cât și pentru fătul în curs de dezvoltare.

3.  La bătrânețe

Persoanele vârstnice care au avut bulimie în cursul vieții prezintă un risc crescut de osteoporoză și fracturi din cauza densității osoase afectate. Cicatricile emoționale ale bulimiei pot persista până la vârsta mai înaintată, ceea ce duce la provocări continue de sănătate mintală. Efectele cumulate ale bulimiei de-a lungul anilor provoacă afecțiuni medicale cronice și risc crescut de complicații asociate cu îmbătrânirea precoce.

Metode de tratament cu privire la această tulburare

În timp ce medicamentele pot fi o componentă valoroasă a planului de tratament pentru bulimia nervoasă, ele nu sunt de obicei considerate un tratament de primă linie pentru această tulburare de alimentație.

-   Medicamente antidepresive, cum ar fi fluoxetina și sertralina sunt adesea prescrise pentru a ajuta la gestionarea simptomelor depresive și pentru a reduce frecvența episoadelor de purjare excesivă. Terapia cu Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) durează câteva săptămâni pentru a-și atinge efectul complet și ar trebui să fie utilizați împreună cu psihoterapie.

-   În unele cazuri, Antidepresive triciclice precum imipramina sau desipramina sunt luate în considerare atunci când ISRS sunt ineficiente sau când sunt prezente alte afecțiuni concomitente.

-   Anumite medicamente anti-anxietate, cum ar fi benzodiazepinele, pot fi prescrise pentru a gestiona simptomele de anxietate, dar sunt de obicei utilizate cu prudență datorită potențialului lor de dependență și utilizare abuzivă.

Psihoterapia, în special terapia cognitiv-comportamentală (TCC), este adesea abordarea principală de tratament pentru bulimie datorită eficienței sale în abordarea gândurilor și comportamentelor de bază asociate cu tulburarea.

Durata terapiei pentru bulimia nervoasă variază de la persoană la persoană, în funcție de factori precum nevoile specifice ale individului, severitatea tulburării de alimentație, prezența afecțiunilor concomitente și răspunsul pozitiv la tratament.

TCC pentru bulimie constă în aproximativ 16 până la 20 de sesiuni, care sunt de obicei efectuate săptămânal. Numărul exact de ședințe diferă în funcție de progresul individual și de planul de tratament elaborat de terapeut. Fiecare sesiune de TCC pentru bulimie durează de obicei între 50 de minute și o oră.

Fazele tratamentului psihoterapeutic

1.  Analiza

Sesiunile inițiale se concentrează pe efectuarea unei evaluări amănunțite a tulburării de alimentație a individului și a problemelor conexe. Terapeutul și individul dezvoltă împreună obiectivele și strategiile de tratament.

2.  Psihoeducația

Indivizii învață despre principiile TCC, cum se leagă cu bulimia și cum pot fi modificate gândurile și comportamentele negative. O parte semnificativă a TCC pentru bulimie este dedicată identificării și provocării gândurilor și credințelor distorsionate legate de alimente, imaginea corpului și greutatea.

3.  Strategii comportamentale

Faza finală a tratamentului se concentrează pe prevenirea recăderii și menținerea progresului prin consolidarea abilităților și strategiilor învățate pe parcursul terapiei. Indivizii învață să dezvolte strategii de apărare mai sănătoase pentru a gestiona emoțiile, stresul și factorii declanșatori, fără a recurge la alimentație excesivă și comportamente de purjare.

Perspectiva societății asupra bulimiei s-a schimbat de-a lungul anilor, cu o conștientizare tot mai mare a problemelor de sănătate mintală și o schimbare către mai multă înțelegere și empatie. Cu toate acestea, stigmatizarea și concepțiile greșite persistă. Intr-un final, cu toții avem o datorie față de noi înșine.