Șapte zile de antrenament de forță, suficiente pentru a activa arderea grăsimii viscerale
Doar șapte zile de antrenament de forță au fost suficiente pentru a declanșa arderea grăsimii viscerale la șoareci obezi, chiar înainte ca greutatea corporală să scadă în mod vizibil. Experimentul a fost realizat la Universitatea de Stat din Campinas (UNICAMP), Brazilia, iar rezultatele au fost publicate în revista Life Sciences. Cercetătorii au observat că o perioadă scurtă de antrenament a activat mecanismele implicate în descompunerea grăsimilor, a redus dimensiunea celulelor adipoase și a scăzut cantitatea de grăsime din jurul intestinelor.
De ce au ales cercetătorii doar șapte zile
Decizia de a monitoriza efectele antrenamentului timp de numai șapte zile a fost deliberată. Cercetătorii au dorit să observe ce se întâmplă în țesutul adipos înainte ca pierderea în greutate să aibă loc, deoarece slăbitul în sine declanșează o serie de schimbări în organism care ar putea masca efectele directe ale exercițiului fizic. „Când reușim să menținem aceeași greutate corporală și observăm ce s-a întâmplat în organism, putem izola direct contribuția exercițiului fizic înainte de pierderea în greutate", explică Leandro Moura, medic, specialist în educație fizică și profesor la UNICAMP, coordonatorul laboratorului ECeBiL (Exercise Cell Biology Lab).
Cum s-a desfășurat experimentul
Testele au fost efectuate pe șoareci masculi împărțiți în mai multe grupuri. Un grup a primit o dietă standard, iar altul a fost hrănit cu o dietă bogată în grăsimi pentru a induce obezitatea. Animalele obeze au fost ulterior împărțite în două subgrupuri: unul a rămas sedentar, iar celălalt a început antrenamentul de forță. Dieta bogată în grăsimi a continuat pe tot parcursul perioadei de exerciții, astfel încât singura diferență dintre grupuri să fie activitatea fizică, permițând astfel izolarea efectelor antrenamentului.
Pentru a simula antrenamentul de forță, șoarecii au trebuit să urce o scară de 70 de centimetri purtând o greutate atașată de coadă. Fiecare sesiune se desfășura la 70% din capacitatea maximă și includea 20 de urcări cu intervale de odihnă de 60 până la 90 de secunde. În total, au fost șapte sesiuni. „Am calculat câtă greutate poate purta fiecare șoarece în timp ce urcă scara. Nu este posibil să replicăm exact exercițiile de forță efectuate de o persoană, dar am reușit să inducem un efort similar în organism, cu contracții mai intense, mimând eficient o sesiune de antrenament de forță pentru oameni", explică Moura.
Grăsimea viscerală, mai periculoasă decât cea subcutanată
Analizele s-au concentrat pe țesutul adipos mezenteric, stratul de grăsime care înconjoară intestinele. Acest țesut este principalul reprezentant al „grăsimii viscerale" la oameni, grăsimea care se acumulează în profunzimea abdomenului, printre organele vitale. Spre deosebire de grăsimea subcutanată, situată imediat sub piele, grăsimea viscerală este mult mai dăunătoare pentru sănătate. Atunci când este prezentă în exces, eliberează substanțe inflamatorii direct în fluxul sanguin, alterând metabolismul întregului organism.
Ce s-a schimbat în celulele adipoase
Deși greutatea corporală totală nu a scăzut în perioada experimentului, șoarecii care au efectuat antrenament de forță aveau mai puțină masă de țesut adipos mezenteric față de animalele obeze sedentare. În plus, adipocitele lor, celulele responsabile cu stocarea grăsimilor, erau mai mici. Dimensiunea acestor celule este esențială pentru sănătatea metabolică: la persoanele obeze, adipocitele se umflă atât de mult încât intră în stres cronic și încep să secrete substanțe inflamatorii în sânge. Faptul că exercițiul fizic micșorează aceste celule demonstrează că țesutul nu mai este inflamat și devine sănătos din punct de vedere metabolic, chiar înainte de orice schimbare pe cântar.
Mecanismele moleculare activate de antrenament
Investigând ce se petrece în interiorul celulelor, cercetătorii au descoperit că obezitatea afectase acțiunea unor proteine importante pentru lipoliză, procesul prin care grăsimea stocată este descompusă și utilizată ca sursă de energie. După șapte sesiuni de antrenament de forță, o parte din acest mecanism a început să funcționeze din nou.
Proteinele analizate au fost PLIN1 (perilipina-1), ABHD5 și ATGL. Pe scurt, PLIN1 ajută la reglarea grăsimii stocate în celulele adipoase. Când este stimulată de exercițiu, PLIN1 suferă o modificare și eliberează ABHD5, care activează descompunerea grăsimilor. Odată eliberat, ABHD5 se leagă de ATGL, o enzimă implicată în primul pas al descompunerii trigliceridelor stocate în celulă. Studiul a mai evidențiat o reducere a expresiei genei Scd1, implicată în sinteza moleculelor de grăsime, ceea ce sugerează că organismul devine mai puțin predispus să stocheze caloriile din alimentație în țesutul adipos.
Aproape 20 de ani de cercetare a efectelor exercițiului fizic
Studiul face parte dintr-o linie de cercetare care investighează de aproape două decenii felul în care exercițiul fizic influențează sănătatea metabolică. Din 2007, grupul de la UNICAMP a studiat mecanismele implicate în efectele activității fizice asupra unor afecțiuni precum obezitatea și diabetul. Odată cu progresele înregistrate în tehnicile de analiză moleculară, cercetătorii au început să investigheze nu doar efectele vizibile ale exercițiului, pierderea în greutate sau creșterea masei musculare, ci și schimbările care încep să apară în interiorul celulelor. „Am auzit mereu că exercițiul fizic arde grăsimile și ajută la slăbit. Dar rareori ne oprim să ne gândim cum se întâmplă asta, câtă mișcare este necesară și ce înseamnă cu adevărat arderea grăsimilor", subliniază Moura.
Sursa: https://medicalxpress.com/news/2026-09-strength-fat-cells-weight-loss.html
