Singurătatea, tratată ca o boală – o abordare cu riscuri
Un nou studiu realizat de Universitatea din Michigan avertizează că, deși singurătatea a fost demonstrată ca fiind dăunătoare pentru sănătate, încadrarea ei ca problemă medicală transferă responsabilitatea de la societate către sistemul de sănătate, un sistem care, singur, nu poate reconstrui legăturile sociale. Cercetarea a fost publicată în revista Social Problems.
Datele care au alarmat lumea medicală
Studiul documentează modul în care singurătatea cronică și izolarea socială au câștigat teren ca preocupări de sănătate publică, odată ce cercetările le-au asociat cu riscuri mai mari de îmbolnăvire, deces și costuri crescute ale îngrijirilor medicale. Studii anterioare citate în cercetare au estimat că lipsa conexiunii sociale este comparabilă cu fumatul a 15 țigări pe zi. O altă cercetare a arătat că izolarea socială, singurătatea și traiul singur cresc fiecare riscul de deces prematur cu aproximativ 30%. Nu în ultimul rând, s-a estimat că această experiență costă programul american Medicare aproximativ 6,7 miliarde de dolari anual în îngrijirea persoanelor vârstnice.
„De ce considerăm o problemă urgentă doar când o legăm de sănătate?"
Sofia Hiltner, doctorandă la Universitatea din Michigan, a intervievat experți și a analizat peste un deceniu de rapoarte media, articole din reviste medicale și lucrări academice. Ea a descoperit că, deși asocierea singurătății cu sănătatea i-a conferit legitimitate ca problemă socială, a creat și ceea ce ea numește un „salt logic" – presupunerea că, dacă o problemă este legată de sănătate, sistemul de sănătate trebuie să o rezolve.
„Nu tot ceea ce are legătură cu sănătatea aparține sistemului medical", a spus Hiltner. „Medicii pot evalua pacienții și îi pot îndruma către servicii, dar nu pot reconstrui comunități sau reduce orele de muncă."
O poveste personală în spatele cercetării
Hiltner a început să studieze singurătatea după ce a observat cum bunica sa devenea din ce în ce mai izolată la bătrânețe. Când a început studiile doctorale pentru a cerceta izolarea în rândul persoanelor vârstnice, a descoperit că existau chiar studii clinice pentru o „pastilă împotriva singurătății" – o experiență care a ridicat întrebări despre motivul pentru care singurătatea este tratată predominant ca problemă medicală, și nu socială.
„După ce bunicul meu a murit, bunica mea trăia singură și nu exista prea multă structură în viața ei", a spus Hiltner. „M-am gândit la tot ce s-a întâmplat de-a lungul vieții ei care a dus la acea situație. M-am întrebat ce politici sociale, pe lângă dinamica familială, ar fi putut ajuta la prevenirea ei."
Cine a împins singurătatea în sfera medicală
Cercetarea mai arată că membrii comunității medicale nu au dorit inițial să revendice singurătatea ca responsabilitate proprie. În schimb, un amestec de cercetători academici, oficiali guvernamentali din sănătate și companii de asigurări au fost cei care au impus problema în sistemul de sănătate.
„Există riscul că definirea singurătății ca problemă medicală să elimine alte modalități de a răspunde acesteia", a explicat Hiltner. „Atenția, timpul și resursele sunt limitate. Pe de altă parte, încadrarea medicală poate inspira mai multă acțiune decât s-ar fi întâmplat altfel."
Soluții „din amonte", nu doar tratament
Hiltner speră că studiul va determina factorii de decizie să reflecteze asupra modului în care definesc problemele și să ia în considerare intervenții preventive, la nivel social, înainte ca singurătatea să apară. „Aș dori să reflecteze asupra punctelor forte și a limitelor abordării problemelor prin sistemul de sănătate și să privească mai departe pentru a înțelege cum apare o problemă, analizând modalități de a interveni înainte ca aceasta să se producă", a concluzionat ea. „Sistemul de sănătate poate ajuta, dar poate merge doar până la un anumit punct."
Sursa: https://medicalxpress.com/news/2026-07-loneliness-people-sick-doctors.html
