Ce este stimularea cerebrală profundă și cum funcționează în Parkinson
Stimularea cerebrală profundă (DBS – Deep Brain Stimulation) reprezintă deja o terapie consacrată pentru ameliorarea simptomelor motorii la persoanele cu boală Parkinson. Tratamentul utilizează electrozi implantați chirurgical care transmit impulsuri electrice de mică intensitate către zone situate adânc în interiorul creierului, în special nucleul subtalamic. Deși eficiența sa clinică este dovedită, mecanismele exacte prin care produce îmbunătățiri au rămas parțial neclare, până acum.
Descoperirea rețelei cerebrale responsabile de efectele terapeutice
Un nou studiu publicat în revista Brain, realizat de o echipă interdisciplinară de la Universitatea din Köln, Universitatea din Düsseldorf, Harvard Medical School și Charité Berlin, aduce clarificări importante. Cercetătorii au identificat că beneficiile DBS depind de stimularea unei rețele cerebrale specifice care comunică predominant printr-un ritm beta relativ rapid, cuprins între 20 și 35 Hz. Studiul, intitulat „The Deep Brain Stimulation Response Network in Parkinson's Disease Operates in the High Beta Band", este primul care combină simultan două abordări studiate până acum separat: electrofiziologia și imagistica cerebrală.
Prima caracterizare spațio-temporală simultană
„Pentru prima dată, am reușit să caracterizăm rețeaua de răspuns la DBS în boala Parkinson atât din punct de vedere spațial, cât și temporal, simultan", declară Prof. Dr. Andreas Horn de la Universitatea din Köln, coordonatorul studiului și specialist în neurologie computațională. „Arătăm că boala Parkinson poate fi tratată cel mai eficient dacă stimulăm o rețea definită cu mare precizie. Această rețea funcționează sincronizat într-o bandă de frecvență specifică și oferă o explicație pentru gradul în care pacienții răspund la stimularea cerebrală profundă."
Metodologia: 50 de pacienți, două tehnici combinate
Studiul a inclus un grup multicentric de 50 de pacienți și 100 de emisfere cerebrale. Cercetătorii au înregistrat simultan activitatea cerebrală prin intermediul electrozilor DBS implantați și prin magnetoencefalografie (MEG) – o tehnică care măsoară câmpurile magnetice produse de activitatea electrică a creierului. Pe baza acestor înregistrări, au fost cartografiate conexiunile funcționale dintre regiunile profunde ale creierului și zonele de la suprafața acestuia. Studiile anterioare oferiseră doar o imagine parțială: unele identificaseră locurile unde stimularea este mai eficientă, altele măsuraseră frecvențele semnalelor electrice implicate, însă nicio cercetare nu capturase ambele aspecte concomitent.
Ritmul beta rapid – canalul de comunicare dintre nucleul subtalamic și cortex
Analiza datelor a relevat că rețeaua care conectează nucleul subtalamic cu zonele frontale ale creierului comunică predominant la o frecvență comparativ ridicată, de 20–35 Hz. Un aspect esențial al descoperirilor este că intensitatea acestei conexiuni a fost asociată cu gradul de ameliorare a simptomelor motorii după implantarea electrozilor, variind de la un pacient la altul. „Aceste rezultate sugerează că un anumit ritm cerebral acționează ca un canal de comunicare între nucleul subtalamic și cortexul cerebral și poate media efectele terapeutice ale stimulării cerebrale profunde", explică Dr. Bahne Bahners, primul autor al studiului, de la Spitalul Universitar din Düsseldorf.
Implicații pentru personalizarea tratamentului
Descoperirile deschid calea spre o ajustare mai precisă a parametrilor DBS pentru fiecare pacient în parte, în funcție de rețeaua sa cerebrală individuală. Acest lucru este deosebit de relevant pentru pacienții care nu au beneficiat până acum în mod optim de stimularea cerebrală profundă. „Stimulând regiuni conectate la rețeaua identificată, vom putea probabil ajusta setările DBS mai precis în viitor, în special la pacienții care nu au răspuns suficient la tratamentul actual", adaugă Dr. Bahners.
Pașii următori în cercetare
Echipa de cercetători intenționează să investigheze mai direct modul în care stimularea cerebrală profundă produce modificări în cadrul rețelelor cerebrale. Studii care examinează aceste efecte cauzale sunt deja în desfășurare. Cercetarea a fost finanțată în principal de Fundația Professor Klaus Thiemann.
Sursa: https://www.sciencedaily.com/releases/2026/08/260811011148.htm
