Strategii pentru a te vindeca de tulburarea de stres post-traumatic

Tulburarea de stres post-traumatică (PTSD – post-traumatic stress disorder) este o afecțiune care poate apărea după o experiență traumatizantă, cum ar fi un accident, o agresiune sau un dezastru natural. PTSD poate perturba relațiile interpersonale ale victimei, abilitatea de a se integra în comunitate și poate reduce capacitatea de a lega relații interpersonale sănătoase. 

Cauze și factori de risc

PTSD poate fi cauzat de o varietate de experiențe traumatice, precum agresiunea sexuală, războiul, atacurile teroriste, dezastrele naturale sau alte situații care pun viața în pericol într-un mod brutal. Se consideră că boala apare atunci când evenimentul traumatic este suficient de sever, încât depășește capacitatea individului de a face față emoțional și mental. 

Oamenii răspund diferit la situații limite, astfel că, nu toți cei care sunt victimele unor evenimente traumatizante dezvoltă această boală. Cauzele exacte ale tulburării de stres post-traumatic nu sunt pe deplin înțelese, dar se crede că reprezintă o combinație de factori biologici, psihologici și sociali. 

Trauma este, desigur, factorul declanșator care induce boala. În timpul evenimentului stresor sunt activate anumite mecanisme cerebrale și hormonale de protecție. Unul dintre aceste mecanisme este eliberarea rapidă ai hormonilor de stres, precum adrenalina și cortizolul, care declanșează mai departe reacții necesare supraviețuirii. În cazul persoanelor cu PTSD aceste reacții acute la stres sunt declanșate și în afara stimulilor, atunci când nu există un pericol real și astfel apar simptomele specifice.

Factorii care pot declanșa această tulburare

Au fost identificați o serie de factori care pot crește riscul apariției acestei tulburări:

• gradul de expunere: cu cât o persoană este mai expusă (mai implicată) la evenimentul stresor, cu atât crește potențialul de îmbolnăvire;

• intensitatea evenimentului traumatic: evenimentele care implică rănirea gravă sau moartea mai multor oameni sunt asociate cu un risc mai mare de dezvoltare PTSD;

• modul de abordare: persoanele care utilizează strategii inadecvate de gestionare a stresului, sau care evită ori neagă amintirea traumei au risc mai mare;

• istoricul personal: persoanele cu istoric de tulburări de anxietate, depresie, anumite tulburări de personalitate, sau care au avut deja anumite experiențe marcante în trecut sunt mai susceptibile la dezvoltarea PTSD;

• lipsa suportului social: cei care nu au o rețea de sprijin social pe care să se bazeze după un eveniment traumatic pot fi mai vulnerabili la dezvoltarea bolii;

Este important să înțelegem că fiecare persoană este unică și riscul de a dezvolta tulburarea de stres post-traumatic variază de la om la om, în funcție de factorii de risc individuali. Cu toate acestea, recunoașterea persoanelor vulnerabile ne oferă șansa de intervenție precoce și sprijin adecvat.

Simptome și diagnostic

Simptomele pot varia de la o persoană la alta, dar în marea majoritate regăsim: 

• ,,flashback-uri” 

- sunt amintiri scurte, sub formă de imagini, sunete și senzații de frică puternică;

- apar brusc, în viața de zi cu zi;

- sunt declanșate de stimuli din mediu, pe care creierul îi înțelege ca fiind asemănători cu stimulii percepuți în timpul traumei, precum sunete puternice,  lumină puternică etc.;

- constau în retrăirea traumei pentru o perioadă scurtă de timp;

• evitarea activă a tuturor situațiilor care ar putea declanșa amintiri sau emoții corelate cu trauma

- aceste situații pot ajunge să includă chiar și mersul pe stradă sau vorbitul cu anumiți oameni (spre exemplu vorbitul cu bărbați în cazul unei femei care a trecut printr-o agresiune sexuală);

- ocolirea acestor situații poate duce la o reducere drastică a calității vieții;

• hipervigilența

- stare de alertă perpetuă;

- pacientul este mereu tensionat, poate deveni iritabil și irascibil în contexte în care înainte de traumă ar fi fost relaxat;

- reacțiile sunt exagerate la situații care nu prezintă un pericol în realitate;

• anxietate generalizată 

- o stare de teamă constantă care împiedică semnificativ productivitatea persoanei afectate;

• atacuri de panică

- stări de frică intensă, însoțită de bătăi rapide și puternice ale inimii, respirație rapidă, transpirație, tremurat, care apar brusc și dispar repede;

• hipoprosexie voluntară și hiperprosexie spontană

- pacientul nu reușește să rămână concentrat la lucrurile de interes, în schimb tresare și devine atent la fiecare zgomot sau mișcare din jur;

• tulburări de somn

- pot fi de adormire, de trezire sau mixte;

- adesea cele de trezire sunt declanșate de coșmaruri care conțin elemente legate de traumă; 

• tulburări de alimentație

- anorexie nervoasă – obsesia pentru scădere în greutate alături de frica nejustificată de posibilitatea creșterii în greutate;

- bulimie nervoasă – ,,binge eating” reprezintă un ciclu de perioade (hiperfagie urmată de ,,purging”), în care persoana consumă cantități mari de alimente, apoi încearcă să le elimine în mod nenatural (inducerea reflexului de vomă, utilizarea nocivă a laxativelor etc.);

- hiperfagie – bolnavul ingeră cantități mari de alimente, până la momentul în care apare senzația de sațietate, în încercarea de a se simți mai bine;

• depresie majoră 

- sentimente de tristețe profundă, de lipsă de speranță față de viitor, de vinovăție, de disperare sau neajutorare;

-  pacientul se poate retrage din activitățile zilnice, fapt ce interferă cu performanța la locul de muncă sau la școală, precum și cu viața socială;

-  relațiile cu prietenii, familia sau cele amoroase pot fi mult afectate;

• acuze somatoforme 

- tulburarea de stres post-traumatic poate induce anumite senzații sau simptome de boală somatică, precum durerile de cap, de spate sau acuze gastrointestinale;

- aceste suferințe sunt cu adevărat resimțite de persoana afectată, dar substratul nu este unul somatic, deci oricâte analize și investigații se fac, nu se va găsi ceva modificat;

- singura soluție este tratamentul psihiatric și/sau psihoterapeutic;

Diagnosticul se pune de către un specialist în sănătate mintală și ia în calcul: 

- prezența simptomelor;

- durata simptomelor;

- prezența unui eveniment perceput ca traumatizant în antecedente;

- diminuarea funcționalității persoanei în context psiho-socio-ocupațional;

Tratamente recomandate

Tulburarea de stres post-traumatic se tratează psihofarmacologic și psihoterapeutic. Medicamentele utilizate sunt, în general, cele antidepresive și cele anxiolitice. Formele de terapie indicate sunt cele care includ expunerea la stimulii percepuți ca periculoși.

Tratamentul antidepresiv de primă linie este cel cu SSRI (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei). Acesta include substanțe precum sertralina, paroxetina sau fluoxetina. Pentru că mecanismul de acțiune este unul complex, care presupune optimizarea căilor neurologice din creier pentru nevoile individului, efectul pozitiv începe să fie evident după 2-4 săptămâni. Mai mult, în primele zile, până la 2-3 săptămâni, sunt mai pregnante efectele adverse decât cele terapeutice. Din cauza acestor motive, pacienții sunt descurajați să înceapă și/sau să continue administrarea antidepresivelor. 

Pentru cei care reușesc să treacă prin această perioadă, evoluția pe termen lung este mult mai bună. Efectele adverse se răresc în primele 2 săptămâni, apoi dispar gradual sau devin nesemnificative după prima lună. Concomitent, încep să se observe efectele terapeutice. Simptomele acute (retrăirea traumei, atacurile de panică) apar din ce în ce mai rar și scad în intensitate, iar cele cronice sunt atenuate. 

A doua treaptă de tratament antidepresiv este reprezentat de SNRI (inhibitorii recaptării de serotonină și noradrenalină). Efectele adverse sunt asemănătoare cu cele ale SSRI, însă pot fi mai pronunțate. Pe de altă parte și rezultatele terapeutice sunt, de obicei, îmbunătățite. 

Antidepresivul tetraciclic mirtazapină poate aduce beneficii suplimentare când este asociat tratamentului cu SSRI și SNRI sau chiar când este utilizat de sine stătător, în monoterapie. 

Pentru anumiți pacienți, care nu răspund la tratamentul convențional, se pot încerca antidepresivele triciclice (amitriptilină, clomipramină etc.), antidepresivele IMAO (inhibitori ai monoaminoxidazei, precum fenelzina) sau alte substanțe, cum sunt prazosin sau fenitoina.

Anumite medicamente din clasa unor antipsihotice sunt, de asemenea, recomandate în tratamentul PTSD. Scopul acestora este să rărească sau oprească apariția ,,flashback-urilor” și a coșmarurilor, scăderea tensiunii intrapsihice și a iritabilității, precum și ca tratament simptomatologic în tulburările de somn și de alimentație. 

Dintre antipsihoticele recomandate în tulburarea de stres post-traumatic sunt de menționat olanzapina și quetiapina.

În cazuri selecționate poate fi administrat tratament anxiolitic în monoterapie sau asociat unui antidepresiv. Benzodiazepinele cu acțiune prelungită (clonazepam), buspirona sau pregabalin sunt opțiuni viabile.

Dintre formele de psihoterapie, cele mai utile în PTSD sunt terapia cognitiv-comportamentală, terapia prin expunere, terapia de desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare (EDMR) și alte forme care ajută la abordarea traumei și învățarea unor abilități de gestionare a stresului.

Terapia cognitiv-comportamentală se concentrează pe schimbarea gândurilor și modului în care persoana în cauză se raportează la evenimentul traumatizant și pe răspunsul comportamental pe care aceste gânduri îl produc.

Terapia prin expunere este o formă de psihoterapie cognitiv-comportamentală concepută pentru tulburările cu componentă anxioasă importantă (tulburarea de stres post-traumatic, tulburările fobice). Aceasta implică expunerea treptată și controlată la stimuli, amintiri și situații care pot provoca simptomele specifice PTSD.

Prin terapia de desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare se folosește același principiu al expunerii la stimulii problematici. În plus, adaugă utilizarea mișcărilor globilor oculari ca formă de analiză și ulterior de reprogramare a modului în care amintirile traumatice sunt fixate în memorie.

Există și forme inovatoare de terapii care abordează această problemă de sănătate, printre cele care arată cel mai mult potențial sunt: psihoterapia asistată de ochelari de realitate virtuală (VR) și psihoterapia care utilizează substanțe psihotrope (MDMA, ketamină, psilocibina). Terapia asistată de ochelari VR facilitează expunerea la traumă într-un mod foarte realist, dar în același timp într-un mediu controlat și sigur. Psihoterapia care se ajută de substanțe psihotrope în timpul ședințelor este încă în stadiul de cercetare, dar promite o evoluție accelerată a procesului terapeutic. Principiul de bază constă în faptul că folosirea acestor substanțe în doze controlate strict, crește plasticitatea neuronală (mintea devine mai puțin rezistentă la idei noi și se pot forma cu ușurință legături noi, mai sănătoase, între neuroni).

Cum să faci față simptomelor PTSD?

Există o serie de modalități prin care o persoană poate face față simptomelor din tulburarea de stres post-traumatic. Este important să se înceapă prin a căuta ajutor de specialitate la un medic psihiatru și/sau un psihoterapeut. În plus, există câteva strategii și tehnici care pot ajuta:

• învățarea unor tehnici de relaxare – practicarea regulată a tehnicilor de relaxare, cum ar fi meditația, respirația profundă sau yoga, poate ajuta la reducerea anxietății și a stresului;

• descoperirea unor hobby-uri – participarea la activități care aduc plăcere poate ajuta la reducerea simptomelor PTSD și poate îmbunătăți starea de spirit;

• înconjurarea de oameni pozitivi și persoane care oferă sprijin – este important să existe un cerc de persoane de încredere, care să sprijine, să înțeleagă și să inspire siguranță în viața unei persoane care a trecut printr-un eveniment traumatizant;

• evitarea alcoolului și a drogurilor – substanțele psihoactive pot fi foarte tentante pentru acești pacienți pentru că oferă impresia de eliberare de sub presiunea traumei, însă, pe termen lung acestea împiedică vindecarea și pot deveni o problemă separată dacă există un consum îndelungat;

• participarea la grupuri de suport – împărtășirea experiențelor cu alte persoane care au trecut prin evenimente traumatice este de foarte mare ajutor, creează un sentiment de apartenență și se poate recâștiga încrederea în oameni și speranța că viitorul rezervă și lucruri pozitive;

• găsirea unui loc de muncă stabil, care aduce satisfacție;

• exercițiile fizice – efectuate în mod regulat poate ajuta la reducerea simptomelor de anxietate și depresie, care sunt frecvent prezente în cazul persoanelor afectate de această boală. Acestea pot fi orice, de la mersul pe jos și yoga până la practicarea unui sport de performanță;

• odihna – somnul este foarte important în procesul de vindecare al psihicului. În mod ideal, este nevoie de 8 ore de somn pe noapte, începând înainte de ora 11 seara, într-o încăpere bine aerisită, fără surse de lumină și zgomot. Pentru unii pacienți cu această afecțiune este foarte utilă folosirea unei pături grele, care apasă corpul în timpul somnului și provoacă o senzație securizantă;

• dietă echilibrată, cu evitarea pe cât posibil a alimentelor procesate;

• îngrijirea personală – tulburarea de stres post-traumatic și episoadele depresive asociate pot predispune persoana la neglijarea activităților de îngrijire personală. Este foarte important să nu se renunțe la aceste obiceiuri sănătoase, mai ales în perioadele dificile. Acestea includ igienă personală, îngrijirea pielii, a părului, purtarea de haine care produc o stare de bine etc.;

În final, este important să cauți ajutor și să nu te simți jenat că faci acest lucru. Tulburarea de stres post-traumatic este o afecțiune mai comună decât se crede și există resurse și sprijin disponibile pentru a crește considerabil calitatea vieții.

Cum sprijinim o persoană cu PTSD?

Dacă ai un prieten sau un membru al familiei care suferă de tulburarea de stres post-traumatic, există câteva lucruri pe care le puteți face pentru a-i oferi sprijin.

În primul rând, dacă persoana nu vrea să vorbească despre evenimentul traumatic, nu o presa, ci poți să-i indici că ești disponibil pentru discuții, atunci când este pregătită. 

Dacă își dorește să discute, o poți încuraja să-ți împărtășească experiența și să-și exprime emoțiile. Este important să asculți cu atenție, să fii empatic și să îi oferi sprijin emoțional și un mediu în care să se simtă în siguranță. Atitudinea pe care este bine să o ai este una care inspiră încredere și cu o privire optimistă asupra viitorului.

Respectă limitele și nevoile persoanei afectate și nu încerca să forțezi lucrurile. Este posibil ca persoana care a fost victima unei psihotraume să aibă dificultăți în gestionarea emoțiilor intense, precum furia, frica și tristețea. Este important să înțelegem că persoana în cauză suferă de o problemă de sănătate și să nu o judecăm sau bruscăm, atunci când nu reușește să păstreze un echilibru emoțional. 

Încurajeaz-o să participe la ședințele de terapie și la întâlnirile grupului de suport și să urmeze tratamentul care i-a fost prescris. Dacă nu a consultat un specialist, alege să o îndrumi către un medic psihiatru și/sau un psihoterapeut.

În concluzie, psihotraumele pot avea un impact puternic asupra funcționării în societate a unui om, dar există multe strategii care ajută la dezvoltarea rezilienței în fața traumei. Dezvoltarea unui sistem de sprijin puternic și securizant, precum și a unor obiceiuri sănătoase pot readuce viața victimei pe un făgaș normal. Medicamentele prescrise de medicul psihiatru și o formă de psihoterapie care include componenta de expunere sunt primul pas către vindecare și pot fi extrem de eficiente. 

În cele din urmă, este important să înveți să-ți respecți propriile limite și să nu te suprasoliciți. Procesul de recuperare necesită răbdare și perseverență, dar rezultatele merită efortul.

Bibliografie:

1. Post-traumatic stress disorder. London: National Institute for Health and Care Excellence (NICE); 2018 Dec. (NICE Guideline, No. 116.) Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK542453/.

2. Kirkpatrick HA, Heller GM. Post-traumatic stress disorder: theory and treatment update. Int J Psychiatry Med. 2014;47(4):337-46. doi: 10.2190/PM.47.4.h. PMID: 25084856.

3. Shalev A, Liberzon I, Marmar C. Post-Traumatic Stress Disorder. N Engl J Med. 2017 Jun 22;376(25):2459-2469. doi: 10.1056/NEJMra1612499. PMID: 28636846.

4. Radell ML, Hamza EA, Moustafa AA. Depression in post-traumatic stress disorder. Rev Neurosci. 2020 Oct 25;31(7):703-722. doi: 10.1515/revneuro-2020-0006. PMID: 32866132.

5. Qi W, Gevonden M, Shalev A. Prevention of Post-Traumatic Stress Disorder After Trauma: Current Evidence and Future Directions. Curr Psychiatry Rep. 2016 Feb;18(2):20. doi: 10.1007/s11920-015-0655-0. PMID: 26800995; PMCID: PMC4723637.

6. Merians AN, Spiller T, Harpaz-Rotem I, Krystal JH, Pietrzak RH. Post-traumatic Stress Disorder. Med Clin North Am. 2023 Jan;107(1):85-99. doi: 10.1016/j.mcna.2022.04.003. Epub 2022 Oct 28. PMID: 36402502.

7. Thakur A, Choudhary D, Kumar B, Chaudhary A. A Review on Post-traumatic Stress Disorder (PTSD): Symptoms, Therapies and Recent Case Studies. Curr Mol Pharmacol. 2022;15(3):502-516. doi: 10.2174/1874467214666210525160944. PMID: 34036925.

8. Ashby BD, Kaul P. Post-traumatic Stress Disorder After Sexual Abuse in Adolescent Girls. J Pediatr Adolesc Gynecol. 2016 Dec;29(6):531-536. doi: 10.1016/j.jpag.2016.01.127. Epub 2016 Feb 10. PMID: 26872713.

9. Baker DG, Nievergelt CM, Risbrough VB. Post-traumatic stress disorder: emerging concepts of pharmacotherapy. Expert Opin Emerg Drugs. 2009 Jun;14(2):251-72. doi: 10.1517/14728210902972494. PMID: 19453285; PMCID: PMC2791537.

10. Lynn SJ, Malakataris A, Condon L, Maxwell R, Cleere C. Post-traumatic stress disorder: cognitive hypnotherapy, mindfulness, and acceptance-based treatment approaches. Am J Clin Hypn. 2012 Apr;54(4):311-30. doi: 10.1080/00029157.2011.645913. PMID: 22655333.

11. Maples-Keller JL, Yasinski C, Manjin N, Rothbaum BO. Virtual Reality-Enhanced Extinction of Phobias and Post-Traumatic Stress. Neurotherapeutics. 2017 Jul;14(3):554-563. doi: 10.1007/s13311-017-0534-y. PMID: 28512692; PMCID: PMC5509629.

12. Botella C, Serrano B, Baños RM, Garcia-Palacios A. Virtual reality exposure-based therapy for the treatment of post-traumatic stress disorder: a review of its efficacy, the adequacy of the treatment protocol, and its acceptability. Neuropsychiatr Dis Treat. 2015 Oct 3;11:2533-45. doi: 10.2147/NDT.S89542. PMID: 26491332; PMCID: PMC4599639.

13. Stahl, S. M. (2013). Stahl's essential psychopharmacology: Neuroscientific basis and practical applications (4th ed.). Cambridge University Press.

14. David M. Taylor, Thomas R. E. Barnes, Allan H. Young (2021). The Maudsley prescribing guidelines in psychiatry (14th ed.). Wiley-Blackwell.