Dezvoltarea personală influențată de problemele din copilărie

Medical 11 August 2023

Milioane de oameni sunt dependenți de capriciile vremii. Pentru unii, vremea are doar un impact subtil asupra stării de spirit, energiei și cogniției. Alții se simt rău, chiar se mută în zone calde, deoarece au simțit că o clima rece îi afectează atât fizic, cât și la nivel psihologic. Până și cele mai optimiste persoane se pot confrunta cu efectele negative ale meteosensibilității. Ce este meteosensibilitatea Meteosensibilitatea este o tulburare afectivă sezonieră (TAS), după cum a denumit-o psihiatrul Norman E. Rosenthal. Potrivit acestuia, există o dificultate a adaptării organismului la schimbările vremii. Mulți oameni au stări confuze, fără legătură cu o boală specială. Ei sunt sensibili la căldură, vânt, ceață, ploi, nori, fulgere, ninsoare. Așadar, aceasta nu este o boală, ci un strigăt de alarmă al organismului, o incapacitate de a face față rapid oscilațiilor vremii. I se mai spune și „răul de vreme”. Comunitatea medicală susține că meteosensibilitatea nu este un mit, ci un fenomen real. Când este prea cald sau prea rece, unele boli existente deja în organism se pot acutiza. Deci apare o hipersensibilitate față de un anumit context climatic.  Există și alte denumiri generice care se referă la disconfortul accentuat de perturbațiile climatice: meteodependența, meteoropatia, meteonevroza. Cine este cel mai vulnerabil la schimbările de vreme În urma studiilor privind impactul vremii asupra sănătătii, s-a constatat că o treime din locuitorii zonelor cu climă temperată manifestă sensibilitate la schimbările atmosferice.  Astfel 40% din populație suferă de meteosensibilitate, de 3 ori mai frecventă la femei,  în special cele supuse sindromului premenstrual, dar și pentru că sunt mai emotive, comparativ cu bărbații.  Copiii mici și adolescenții: ei se află în procesul de evoluție, încă nu și-au dezvoltat adaptabilitatea la condițiile climatice. Persoanele în vârstă: nu pot să-și regleze cu ușurință temperatura corpului pentru că se află în procesul de involuție (bătrânețea). Persoanele care suferă deja de simptome depresive și anxioase: variațiile climaterice pot influența tulburările psihice (meteonevroza); se pot instala deprimarea și melancolia. Persoanele care suferă de patologii precum: reumatism, hipertensiune arterială, dureri de cap, astm, boli vasculare, dureri cronice, tulburări circulatorii, febra fânului (rinita alergică), anemie cu deficit de fier, scleroză multiplă, boli ale glandei tiroide, artrita. Orice persoana sănătoasă, dar care are un stil de viață stresant și dezordonat. Cum se manifestă meteosensibilitatea 19 Simptome frecvente ale meteodependenței: Deterioarea stării de spirit; Migrenele; Palpitațiile; Probleme respiratorii; Productivitatea scăzută; Instabilitatea emoțională; Dificultățile de somn (insomnie/somnolență); Capacitatea de muncă redusă; Senzația de sufocare; Deshidratarea; Predispoziție la suicid; Durerea în jurul cicatricilor sau rănilor mai vechi;  Mialgiile; Epuizarea și astenia;  Creșterea apetitului, în special pentru carbohidrați/zaharuri; Durerea reumatică și de articulații; Transpirațiile excesive; Disconfort digestiv;  Scăderea tensiunii arteriale. Nu toți oamenii reacționează similar. Unii se simt devastați de semnalele fizice și psihice provocate de oscilațiile meteorologice. La persoanele care suferă deja de depresie sau de alte boli fizice, aceste simptome se intensifică. La persoanele sănătoase, unele indicii sunt ca o stare care se normalizează, odată ce organismul se adaptează noilor condiții.  Cauze: temperaturile scăzute sau ridicate, precipitațiile și ceața, umiditatea, presiunea atmosferică, fluctuațiile termice severe (de la o zi la alta), radiațiile electromagnetice. Specia umană a pierdut mare parte din aptitudinile înnăscute pe care le aveau strămoșii ei. Omul modern s-a rupt de contactul nemijlocit cu natura, în care meteosensibilitatea se manifesta în sensul ei originar. Parcă am devenit niște „plante de seră”.  Relația cu mediul înconjurător nu este atât de simplă precum „rece = rău” sau „cald = bine”. Sistemul nervos simpatic reacționează sensibil și la schimbările rapide de temperatură, fiind responsabil de reacția „luptă sau fugi”, atunci când apar situații stresante sau periculoase. Schimbările sunt firești, dar nu toți le pot depăși fără dezechilibre în corp.  De obicei, trecerea de la un anotimp la altul, de la ora de vară la cea de iarnă, influențează starea fizică și psihică. În ultimii ani, avem parte de schimbări bruște de temperatură (de la o zi la alta sau chiar în decursul unei singure zile), care suprasolicită organismul. Corpul nostru încearcă să facă față din scurt acestor modificări neașteptate. Schimbările climatice pe termen lung, cum ar fi verile secetoase și iernile decalatate, vin în lunile în care organismul nu se mai așteaptă, fiind nevoit să se adapteze din mers la noile condiții.  Presiunea atmosferică ocupă un loc fruntaș în ceea ce privește reacțiile organismului. O presiune atmosferică normală este de 760 mmHg (coloană de mercur), dar poate crește sau scădea. Există în atmosferă variații pe care nu le remarcăm, însă când presiunea este foarte scăzută, simțim că parcă nu avem aer; ne cuprinde o stare de sfârșeală. Medicii spun că pacientii cu astm pot face crize severe, iar cei cu boli de inimă pot face infarct sau atac cerebral, pentru că tensiunea crește mult.  O statistică SMURD arată o legatură între variațiile zilnice de temperatură și bolile cardiovasculare. În zilele cu scădere presională, numărul urgențelor cardiovasculare este de 2,5 ori mai mare decât în celelalte zile. Când presiunea atmosferică crește, ritmul cardiac scade, iar sângele se oxigenează mai bine.   Ceața, creșterea umidității îngreunează mult schimburile respiratorii, duc la scăderea oxigenului din aer și pot provoca tahicardii și amețeli. Când norii și ceața persistă, în special toamna și iarna, unii oameni nu sunt într-un confort existențial. Au un nivel energetic inferior, fără vlagă, datorită faptului că organismul răspunde la influențele atmosferice. Zilele calde și umede ale verii ar putea fi de-a dreptul chinuitoare. Un asemenea front atmosferic accentuează astmul, dereglările de somn, durerile de dinți și pericolul trombozelor.  Frigul influențează crizele de angină pectorală, astm bronșic și chiar infarctul miocardic acut. Aerul rece și umed devine greu de suportat pentru reumatici.  Pentru iubitorii de vară, starea de spirit se îmbunătățește pe vreme caldă și însorită.  Lumina soarelui stimulează serotonina sau „hormonul senzației de bine”. Zilele lungi și luminoase vă pot energiza, dar ploaia și zilele cu cer bacovian se răsfrâng negativ, provocând indispoziție. Alții se simt în largul lor pe o vreme răcoroasă, ploioasă, geroasă. Furtunile magnetice încetinesc circulația sângelui la persoanele cu boli cronice. Unii oameni simt o frică extremă când se apropie o furtună, senzație de furnicături și neliniște. Aceasta este anxietatea meteorologică. Subiecții cu sensibilitate ridicată la vreme  au mai multă deficiență funcțională și suferință psihologică.  Două forme principale de tulburare afectivă sezonieră Winter-SAD: simptome depresive care apar în special  iarna și se ameliorează în timpul verii; vremea rece oferă corpului  semnalul de a „hiberna”, rezultând mai puțină energie. În zilele scurte sau înnorate există mai puțină lumină, care să vă încurajeze să rămâneți treaz, așa că este posibil să vă simțiți mai amețit decât de obicei. Și cei tineri se plâng de dureri de cap, de spate, de mâini sau de picioare.  Summer-SAD: o tulburare de vară, mai puțin frecventă și care se rezolvă în lunile de iarnă; starea de spirit scade pe vreme caldă și însorită, unii oameni devenind iritabili, extenuați. Când e foarte cald, scade tensiunea arterială (amețeli, vertij, leșin), se rețin lichidele, unii fiind în pericolul de a face edeme (se umflă mâinile, picioarele), infarct miocardic sau transpiră excesiv (pierd minerale, deci hidratarea este esențială).  Tipuri de meteosensibilitate Pentru că fiecare om se comportă în mod unic la schimbările de vreme, se diferențiază 3 categorii de persoane. Meteoadaptabilii: organismul lor nu prezintă modificări majore de dispoziție, se acomodează ușor cu fluctuațiile vremii. Meteodependenții: ei trăiesc un adevărat calvar la schimbarea vremii, le sunt activate boli deja existente, atât fizic cât și psihic: stare de rău, instabilitate emoțională, crește presiunea arterială, dureri de cap, amețeli, dureri articulare, puls crescut, zgomot în urechi (tinitus sau acufenă), stări depresive, tulburări de somn. Anticipativii: presimt modificările vremii sub forma durerii apărute într-o cicatrice; spre exemplu, cei cu dureri reumatice pot anunța când plouă sau dacă se modifică temperatura. Această reacție se mai numește “al șaselea simț”. Tratarea și gestionarea stresului termic Este nevoie să atenuăm dezechilibrele provocate de vremea schimbătoare. Meteosensibilitatea nu se tratează cu medicamente, decât la recomandarea medicului specialist, pentru că este foarte diferită de la o persoană la alta.  Există remedii specifice de ameliorare, în funcție de patologiile de care suferiți, de nivelul de anxietate, de gradul de dependență meteorologică.  Cu ajutorul lor, corpul se mobilizează într-o situație stresantă:  Plimbările regulate în aer curat/sportul (mersul pe jos, joggingul, ciclismul, înotul) ajută la bunăstarea generală și întăresc corpul. Mișcarea este un elixir pentru sănătate, are loc oxigenarea sângelui și se eliberează endorfinele, responsabile pentru starea de bine. Medicii recomandă cel puțin 30 de minute de plimbare zilnic, în aer liber, chiar și pe ger, dar îmbrăcați corespunzător. Exercițiile fizice pentru ameliorarea durerilor articulare: la recomandarea medicului specialist în Fizioterapie și Recuperare medicală.  Mâncarea echilibrată și versatilă: fructe și legume proaspete, cereale, carne slabă și suplimente alimentare vitaminice.   Dușurile contrastante, sesiunile de saună: susțin capacitatea organismului de a reacționa la stimulii meteorologici. Evitarea alcoolului, nicotinei și medicamentelor, deoarece acestea influențează sistemul nervos autonom. Gradinăritul poate fi de ajutor. Exercițiile de respirație: inspirații și expirații lente și repetitive, benefice atât trupului cât și minții. Somnul suficient reduce stresul provocat de schimbarea vremii.  Kinetoterapia ameliorează durerile articulare. Ceaiurile calmante: sunătoarea, păducelul, menta, mușețelul, valeriana, talpa-gâștei (au ca efect un tonus pozitiv). Cremele antiinflamatoare  reduc disconfortul articulațiilor inflamate. Tratamentele balneare  Uleiurile esențiale pentru iritabilitate: ulei de lavandă, ulei de rozmarin, ulei de lemn de santal. Rezultatele apar dacă vă ajutați de unele remedii sau dacă ieșiți cu adevărat afară. Simpla privire pe fereastră într-o zi însorită probabil că nu va avea un impact prea mare. S-a dovedit că cei care locuiesc la țară, fiind mai aproape de natură,  suferă mult mai puțin de meteosensibilitate, decât cei care locuiesc în orașe. Corpul se obișnuiește cu toate capriciile vremii și le consideră condiții normale de existență.  Aceste stări neplăcute pot fi depășite cu multă voință și conștientizare a faptului că vinovate sunt doar influențele atmosferice. Meteosensibilitatea nu este un capriciu,  poate accentua unele probleme de sănătate, deci este nevoie să învățăm să luptăm cu ea.   Referințe: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/1608646/ Migraine and weather: a prospective diary-based analysis” - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21112983/ https://foundation2.org/does-severe-weather-make-you-anxious-youre-not-alone/  

Medical 08 Octombrie 2023

Anorexia nervoasă, denumită în mod obișnuit anorexie, este o tulburare alimentară gravă și care poate pune viața în pericol, caracterizată printr-o frică intensă de a crește în greutate și o imagine corporală distorsionată. Persoanele cu anorexie se angajează adesea în comportamente extreme pentru a-și controla greutatea și forma corporală, ceea ce duce la riscuri semnificative pentru sănătatea fizică și psihologică. Aceasta este o afecțiune complexă de sănătate mintală, mai degrabă cu implicații psihologice decât fizice. Caracteristicile anorexiei nervoase   Persoanele cu anorexie limitează de obicei consumul de alimente într-un grad extrem. Ele pot limita sever tipurile și cantitățile de alimente pe care le consumă, ceea ce duce la o lipsă severă de calorii. O frică irațională de a crește în greutate, chiar și atunci când persoana este subponderală sau la o greutate sănătoasă, este un semn distinctiv al anorexiei. Această frică determină adesea comportamentele alimentare restrictive. Persoanele cu anorexie își percep adesea corpurile ca fiind supraponderale sau neatractive, chiar și atunci când sunt semnificativ subponderali. Această imagine corporală distorsionată contribuie la impulsul către pierderea extremă în greutate. Multe persoane cu anorexie se angajează în exerciții fizice excesive ca modalitate de a arde calorii și de a-și controla greutatea. Se pot simți obligați să facă mișcare chiar și atunci când sunt epuizați fizic sau nu sunt bine. Anorexia poate duce la izolare socială, deoarece se pot retrage de la activitățile sociale, inclusiv mesele cu familia și prietenii, pentru a evita să mănânce în public sau să se confrunte cu presiunea de a mânca. Poate duce la o serie de simptome fizice, inclusiv fragilitate extremă, oboseală, amețeli, căderea părului, piele uscată și intoleranță la frig. În timp, duce la complicații medicale grave, cum ar fi dezechilibre electrolitice, probleme cardiace, osteoporoză și leziuni ale organelor. Persoanele cu anorexie suferă adesea de trauma psihologică semnificativă, inclusiv depresie, anxietate și gânduri obsesive despre mâncare, greutate și dimensiunea corpului.   Complicațiile acestei tulburări Aceste complicații pot afecta aproape fiecare sistem de organe și pot fi severe, mai ales dacă tulburarea nu este tratată la timp. Restricția alimentară severă în anorexie duce la malnutriție, care apare atunci când organismul nu primește nutrienții necesari pentru a funcționa corect. Malnutriția duce la o serie de probleme de sănătate, precum probleme cardiovasculare, gastrointestinale și ale oaselor. De asemenea, pot apărea și probleme hormonale sau neurologice. 1. Din punct de vedere al malnutriției, perturbă echilibrul electroliților (cum ar fi potasiul, sodiul și calciul) din organism, ceea ce afectează inima, mușchii și nervii. Aportul inadecvat de proteine ​​provoacă pierderea musculară și slăbiciune. Malnutriția slăbește sistemul imunitar, crescând riscul de infecții.   2. Din punct de vedere al problemelor cardiovasculare, există riscul să apară bradicardia, un ritm cardiac încetinit, care duce la amețeli și leșin. Hipotensiunea arterială rezultă din scăderea volumului sanguin și este asociată cu leșin și hipotensiune arterială ortostatică (cunoscute drept amețeli în picioare). Sunt posibile ritmuri cardiace neregulate, inclusiv aritmii care pot pune viața în pericol. Dezechilibrele electrolitice severe duc la stop cardiac, o afecțiune care, de asemenea, pune viața în pericol și este letală. 3. Din punct de vedere al implicațiilor gastrointestinale sunt prezente constipația, balonarea și durerile abdominale. O golire întârziată a stomacului numită gastropareză poate provoca greață și vărsături. Problemele digestive deteriorează mucoasa intestinelor și afectează absorbția nutrienților. 4. Din punct de vedere al sănătății oaselor, anorexia provoacă osteoporoza, slăbirea accentuată a oaselor și un risc crescut de fractură al acestora. 5. Din punct de vedere hormonal, nivelul hormonilor este într-un dezechilibru sever. Poate apărea amenoreea care reprezintă încetarea ciclului menstrual feminin. Natural, ea apare în momentul sarcinii și în timpul alăptării. Pierderea fertilității atât la bărbați cât și la femei se petrece într-un context de anorexie, dar pot apărea și tulburări ale glandei tiroide. 6. Din punct de vedere neurologic sunt prezente afecțiuni ale creierului și ale sistemului nervos. Deficiențele cognitive precum ceața cerebrală și probleme de concentrare sunt frecvent întâlnite. De asemenea, în cazurile de anorexie pe termen lung, pot apărea convulsii din cauza deficitului din organism. 7. Din punct de vedere dermatologic, pielea uscată și pierderea părului sunt lucruri foarte des asociate cu această afecțiune. În aceeași categorie intră și unghiile fragile. 8. Din punct de vedere al dentiției, xerostomia poate deveni ceva constant în viața de zi cu zi. Această afecțiune presupune o senzație constantă de gură uscată, care este deseori asociată cu o respirație urât mirositoare. Simplul fapt că glandele salivare nu își mai pot face treaba din cauza lipsei de nutrienți, creează un spațiu perfect pentru gingivită și carii.     Factorii genetici și anorexia. Influențe drastice asupra vieții   Anorexia nervoasă este o tulburare complexă de sănătate mintală cu factori multipli ce provoacă dezechilibre. Cu toate acestea, anorexia apare dintr-o combinație de influențe genetice, de mediu, psihologice și sociale.   Există dovezi care sugerează că factorii genetici joacă un rol în anorexie. Persoanele cu antecedente familiale de tulburări de alimentație, inclusiv anorexie, pot avea un risc mai mare de a dezvolta ei înșiși această tulburare. Cu toate acestea, a avea o predispoziție genetică nu garantează că cineva va dezvolta anorexie.   Influențele mediului pot contribui semnificativ la dezvoltarea anorexiei. Idealurile culturale de frumusețe exercită o presiune semnificativă asupra oamenilor, contribuind la nemulțumiri și la comportamente alimentare dezordonate. Dinamica familială disfuncțională, inclusiv problemele legate de control, critici sau comentarii legate de greutate, contribuie la dezvoltarea anorexiei. Experiențele traumatice, cum ar fi abuzul fizic sau sexual, sunt și ele parte din această cauză.   Metode de tratament pentru anorexie Tratamentul anorexiei nervoase implică de obicei o abordare multidisciplinară care se concentrează atât pe aspectele fizice, cât și pe cele psihologice ale tulburării. Tratamentul urmărește restabilirea unei greutăți sănătoase, abordarea deficiențelor nutriționale și a factorilor emoționali și psihologici care contribuie la anorexie. Abordarea medicală presupune o evaluare completă a stării persoanei anorexice din care sa reiasă gradul de malnutriție, problemele organelor interne și dezechilibrul electroliților din corp. Se pot administra și perfuzii de suport în cazuri severe. Factorul nutrițional condus de un dietetician ar fi al doilea pas în contextul de reabilitare. Acesta se face printr-un plan de mese bine stabilit și individualizat în funcție de greutate, sex, înălțime si vârstă. De asemenea, monitorizarea meselor este un lucru important de stabilit de către personalul autorizat. Cel de al treilea pas ar fi psihoterapia. Terapiile care s-au dovedit a fi eficiente împotriva anorexiei sunt terapia cognitiv-comportamentală și cea interpersonală. Ședințele private în timpul terapiei au rolul de a rezolva cauzele emoționale, iar în ședințele de grup se pot împărtăși experiențele dintre pacienți. Un al patrulea pas ar fi medicația, însă acesta este total opțional și nu trebuie asociat cu anorexia în mod direct. Nu există un medicament care să trateze anorexia dar există medicație pentru stările provocate de această tulburare mentală, ca de exemplu depresia și anxietatea.  Cartea Anorexia Nervoasa de Violeta Enea si Ion Dafinoiu combate una dintre cele mai grave tulburări mentale ale lumii moderne. Pe lângă metodele terapeutice sunt prezentate și poveștile persoanelor care suferă sau au suferit de anorexia nervoasă. Referință:  Anorexia Nervoasă de Violeta Enea și Ion Dafinoi

Medical 09 Octombrie 2023

Atacurile de panică sunt experiențe intense și adesea înfricoșătoare care pot apărea din senin și care afectează un număr mare de persoane. Sentimentul că ai pierdut controlul, palpitațiile, transpirația excesivă și senzația de sufocare pot fi copleșitoare și greu de gestionat.  Cu toate acestea, este important de înțeles că atacurile de panică sunt reacții fizice la percepții mentale și că există strategii eficiente pentru a le gestiona. În cele ce urmează, examinăm 5 metode eficiente pentru a preveni un atac de panică pe care îl simți că se apropie. Mai precis, un ghid detaliat pas-cu-pas și sfaturi medicale, pentru a te ajuta să navighezi cu succes prin această situație dificilă. Ori de câte ori simți că inima începe să bată tare și te cuprinde acea senzație de anxietate care anunță un atac de panică, amintește-ți aceste 5 metode. 1. Tehnica de ancorare (,,grounding”) – Tehnica 5-4-3-2-1 Este o tehnică dovedită și foarte utilă pentru a opri un atac de panică, atunci când simți că acesta poate să apară în orice moment. Începe prin a te așeza oriunde ți se pare mai confortabil.  Evită să încrucișezi mâinile sau picioarele. Dacă poți, lipește picioarele de podea și împinge în ele ușor. Observă mediul înconjurător și identifică 5 obiecte neutre din jurul tău. Numește-le în minte: „văd tastatura, văd o cană de cafea, văd un scaun, un tablou, o fereastră”. Apoi, concentrează-te pe ce auzi în jurul tău. Numește 4 sunete pe care le poți auzi:,,aud o colegă vorbind, îmi aud respirația, aud pe cineva tastând, aud o mașină circulând”. Mai departe, identifică 3 lucruri pe care le atingi. Numește-l pe fiecare în gând:,,îmi simt buzele lipite, simt spatele lipit de spătar, simt interiorul adidașilor”. Apoi, identifică 2 mirosuri din jurul tău: ,,miros parfumul pe care l-am folosit, miros aroma cafelei din cană”. În final, dacă poți, identifică un gust. 2. Tehnici de respirație profundă Această metodă reduce tensiunea din corp și o poți folosi oricând te simți anxios sau încordat. Se practică cel mai bine așezat într-un loc confortabil unde nu vei fi deranjat, dar poate fi eficientă în orice situație, în intimitate sau în public. Respirația de 2 secunde: Inspiră lent și adânc, pe nas timp de 2 secunde: 1-2. Ține-ți respirația timp de 2 secunde: 1-2, apoi expiră pe nas timp de 2 secunde: 1-2. Repetă acest tip de respirație, apoi extinde la 3 secunde. Respirația de 3 secunde: Inspiră pe nas timp de 3 secunde: 1-2-3. Ține-ți respirația 3 secunde: 1-2-3. Expiră pe nas timp de 3 secunde: 1-2-3. Repetă până te simți confortabil/ă să respiri așa. Respirația de 4 secunde (când te simți pregătit/ă): Inspiră: 1-2-3-4. Ține-ți respirația: 1-2-3-4. Expiră: 1-2-3-4. Repetă. Avansat: când te simți confortabil/ă, poți extinde la 5 secunde și apoi la 6,7,8,9 sau 10. Este perfect normal dacă nu reușești să treci din prima la mai multe secunde. Important este să ajungi la 5 minute de respirație cu această tehnică.  Această tehnică de respirație lentă și adâncă (în special expirul lent) activează sistemul parasimpatic.  Activitatea omului este dictată de 2 sisteme: simpatic și parasimpatic. Primul este responsabil cu activitățile intense și răspunsul de tip ,,fight-or-flight’’, în care organismul se pregătește de fugă sau luptă. Este sistemul care se activează în cursul unui atac de panică. Sistemul parasimpatic activează răspunsul ,,rest-and-digest” în care organismul se relaxează și se ocupă de activități plăcute, precum digestia, odihna sau atracția sexuală.  Așadar, prin activarea sistemului parasimpatic, corpul se relaxează și astfel atacul de panică nu mai poate să apară. 3. Relaxarea musculară rapidă Această tehnică anti-stres implică încordarea simultană a tuturor grupelor musculare principale pentru zece secunde, urmată de o relaxare rapidă.  Începe prin a practica acest exercițiu când ești singur/ă. Atenție: Nu practica acest exercițiu când ești la volan! Încordare: Strânge pumnii ambelor mâini și ține degetele strânse, cât de puternic poți. Așează pumnii pe exteriorul coapselor și împinge puternic pentru a-ți apropia genunchii. Închide ochii strâns și strânge tare buzele. Încordează stomacul la maximum și rămâi în acea poziție. Apropie și apasă genunchii și picioarele cât de tare poți. Ține toți mușchii încordați timp de 5 secunde sau mai mult: 1-2-3-4-5. Relaxare: Lasă toți mușchii să se relaxeze complet, deodată, ca și cum te-ai deconecta total. Fii atent la diferența dintre încordarea și relaxarea pe care o simți în corp. Observă senzația de căldură și calm care se răspândește peste tot. Repetă exercițiul. Este important să monitorizezi atent, să îți îndrepți toată atenția către senzația de căldură și relaxare pe care o simți, când eliberezi tensiunea din mușchi.  Poate fi de ajutor să combini această metodă cu tehnica precedentă de respirație profundă. Când termini exercițiul de relaxare musculară rapidă, continuă-l prin inspir profund 1-2-3… 4. Oprirea gândurilor nocive Această tehnică te ajută să oprești gândurile și imaginile care te neliniștesc. Este utilă atunci când te confrunți cu idei sau imagini recurente care te deranjează. Să zicem că te gândești constant la un eveniment trist sau deranjant și nu poți scăpa de acea imagine, ci dimpotrivă, te pătrunde până când generează un atac de panică. Această metodă poate să oprească morișca de gânduri neplăcute. Cu gândul sau imaginea în minte, ciupește-ți ușor brațul și spune-ți în minte cuvântul "STOP!". Inspiră adânc și, pe măsură ce expiri, gândește-te la cuvântul "CALM".  Apoi, gândește-te la cea mai liniștită amintire pe care ai trăit-o. Poate fi o zi pe plajă, o plimbare pe munte sau un moment de relaxare într-un parc. Imaginează-ți acea scenă timp de 20 de secunde, observând fiecare detaliu în parte. Gândește-te la toate elementele care compun acea scenă pașnică. Poate fi senzația nisipului pe piele, a aerului care adie pe față, sunetul valurilor și imaginea umbrelelor de pe plajă la răsărit. Condiția ca această metodă să funcționeze este să o folosești de fiecare dată când apare gândul neplăcut în minte. Este imperativ să o faci ori de câte ori te surprinzi că te gândești la acea idee care te neliniștește.  Metoda funcționează prin întreruperea activă a circuitelor din creier care îți produc gândul neplăcut și înlocuirea lui cu o imagine pozitivă, care să nu pornească un atac de panică. 5. Tratament medicamentos Recurgerea la medicamente ar trebui considerată ca o ultimă soluție, doar atunci când alte metode n-au avut succes. Dacă te confrunți cu atacuri de panică pe care nu le poți controla, este esențial să consulți un medic psihiatru. Lăsate netratate, aceste atacuri pot deveni mai frecvente și mai intense. Există două abordări medicamentoase pentru atacurile de panică. Prima implică administrarea de SSRI (inhibitoare ale recaptării serotoninei), care previne apariția viitoarelor atacuri. Aceasta se referă la administrarea unei pastile, la nevoie, atunci când simți că un atac de panică este iminent. Medicamentul recomandat aparține clasei benzodiazepinelor. Este important să subliniez că aceasta ar trebui să fie ultima soluție la care apelezi.  Înainte de a recurge la benzodiazepine, ar trebui să încerci celelalte 4 tehnici, să discuți cu un psihoterapeut sau psihiatru și astfel să cauți metode de prevenire a atacurilor pe termen lung. Benzodiazepinele sunt medicamente care induc relaxarea și variază în funcție de rapiditatea cu care își fac efectul și durata acestuia. Pentru situații de urgență, cele mai potrivite sunt cele cu acțiune rapidă și eliminare rapidă din organism, precum Alprazolam (Xanax) 0,5 - 1 mg și Lorazepam (Anxiar) 0,5 - 1 mg.  Este esențial să știi că aceste medicamente ar trebui luate doar la nevoie. Utilizarea lor constantă poate duce la dezvoltarea toleranței, necesitând doze crescute pentru același efect și poate cauza dependență, cu senzația de a le lua și atunci când nu este necesar (,,craving”) și simptome de sevraj la întreruperea tratamentului. Gestionează eficient atacurile de panică! Atacurile de panică sunt o provocare cu care se confruntă multe persoane, dar există metode și strategii care pot ajuta la gestionarea și depășirea lor. Fie că alegi tehnici de ancorare, respirație profundă, relaxare musculară sau chiar medicamente, pasul cel mai important este să recunoști problema și să cauți ajutor. Nu în ultimul rând, este important de menționat că fiecare persoană este unică și ceea ce funcționează pentru anumiți oameni, s-ar putea să nu funcționeze pentru alții. Prin urmare, este esențial să experimentezi și să găsești metoda sau combinația de metode care funcționează cel mai bine pentru tine. Cu răbdare, informare și sprijin medical, poți învăța să gestionezi și să depășești atacurile de panică. Nu uitați că sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică! Referințe: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6037091/ Disastershock – How to cope wth the emotional stress of a major disaster - Brian Gerrard, Emily Girault, Valerie Appleton https://www.healthline.com/health/grounding-techniques https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16980119/

Medical 10 Octombrie 2023

Într-o lume modernă, unde stresul, anxietatea și depresia au devenit probleme frecvente, este esențial să avem la îndemână soluții naturale care să ne ajute să ne echilibrăm starea emoțională. Sunătoarea, denumită științific Hypericum perforatum L., este o astfel de soluție. Această plantă medicinală a devenit din ce în ce mai populară, mai ales în țările occidentale, datorită beneficiilor sale asupra stării de spirit. Preparatele pe bază de sunătoare sunt disponibile în diverse forme, cum ar fi tablete, tincturi sau preparate topice și pot fi achiziționate din farmacii sau magazine naturiste. Sunătoarea nu este doar o simplă plantă, ci un veritabil tezaur de substanțe bioactive care acționează împreună pentru a îmbunătăți dispoziția. Într-o societate în care medicamentele antidepresive sunt prescrise frecvent, sunătoarea se profilează ca o alternativă naturală cu efecte secundare minime. Deși medicamentele antidepresive, precum inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI), sunt eficiente, ele vin și cu o serie de efecte secundare care pot afecta calitatea vieții pacienților. Tulburările depresive reprezintă o problemă de sănătate gravă, manifestându-se prin stări de dispoziție deprimată și/sau pierderea interesului sau plăcerii în majoritatea activităților cotidiene și o serie de alte simptome. Acestea pot include pierderea apetitului, oboseală și lipsa de energie, tulburări de somn, agitație sau iritabilitate, sentimente de neînsemnătate sau vinovăție inadecvată, dificultăți în gândire, concentrare sau luarea deciziilor și gânduri de moarte. În acest context, sunătoarea se evidențiază nu doar ca o plantă cu aspect plăcut, ci și ca o sursă naturală de substanțe bioactive cu efecte benefice asupra stării de spirit. Cum contribuie sunătoarea la ameliorarea simptomelor depresive? Farmacologie Din perspectiva farmacologică, sunătoarea a fost studiată intens și s-a constatat că aceasta prezintă o serie de activități terapeutice, printre care efecte antidepresive, antivirale și antibacteriene. Mecanismul precis de acțiune pentru efectul antidepresiv al sunătoarei rămâne încă un subiect de cercetare. Inițial, s-a crezut că hipericina, unul dintre compușii săi, este responsabil pentru aceste efecte. Ulterior, au apărut dovezi experimentale și clinice care indică faptul că hiperforina este unul dintre principalii constituenți necesari pentru activitatea antidepresivă. Inhibare MAO - Mecanism antidepresiv Studii in-vitro și pe animale de laborator descriu că hipericina duce la inhibarea monoaminooxidazei (MAO) tip A și B în mitocondriile creierului. Acesta este un mecanism antidepresiv cunoscut și utilizat de o categorie de antidepresive care nu mai sunt folosite din cauza restricțiilor alimentare, pe care le impuneau în timpul tratamentului (Selegilina/Selegos, Moclobemid/Aurorix etc.). Cu toate acestea, studii ulterioare au raportat doar o inhibare slabă a MAO, așadar, concentrațiile necesare pentru un efect terapeutic erau puțin probabile să fie atinse după administrare la oameni. Recaptare, serotonină și noradrenalină  Alte studii biochimice pe animale de laborator au raportat că extractul sunătoare (în special al hiperforinei) a inhibat recaptarea neuronală a serotoninei și noradrenalinei. Acesta este mecanismul prin care antidepresivele utilizate în prezent (SSRI) funcționează pentru a obține efectul dorit. Cu toate acestea, când s-a trecut de la testele pe animale de laborator la cele umane, efectul observat a fost unul foarte slab. Stimularea dopaminei cerebrale Un studiu dublu-orb a investigat efectele unei singure doze de extract de sunătoare (LI 160) de 2700 mg (9 tablete de 300 mg standardizate la hipericină 0,3% și 3,8% hiperforin) asupra concentrațiilor plasmatice de hormon de creștere și prolactină. S-a observat o creștere semnificativă a concentrației plasmatice de hormon de creștere și o scădere semnificativă a concentrației plasmatice de prolactină după administrarea de extract LI 160. Aceste descoperiri sugerează că doza de extract poate crește aspectele funcției dopaminergice cerebrale la oameni. Dopamina din creier influențează eliberarea acestor hormoni în restul corpului. Efectele asupra neurotransmițătorului GABA Un studiu pe animale de laborator a explorat potențiala activitate anxiolitică a extractului de sunătoare. Studiul a evidențiat un mecanism de acțiune similar cu cel al benzodiazepinelor (Diazepam, Xanax, Anxiar), dar de intensitate mult mai mică. În plus, activitatea anxiolitică a fost blocată de tratamentul cu flumazenil, substanță folosită ca antidot în cazul intoxicațiilor cu benzodiazepine. Acest fapt confirmă că într-adevăr mecanismul de acțiune pe receptorii GABA este prezent. Concluzia este că oamenii de știință nu au putut distinge un singur mecanism de acțiune. Fiecare dintre cele prezentate există, însă cu o potență prea mică pentru a explica în mod individual eficiența acestei plante.  Sunătoarea pare să aibă un efect antidepresiv datorită unei combinații de mecanisme, fiecare contribuind într-o măsură mică la efectul global. Oare chiar funcționează? De-a lungul anilor, numeroase studii au fost realizate pentru a investiga potențialul antidepresiv al sunătoarei. Deși multe dintre aceste cercetări au fost efectuate în trecut, metodologiile lor au fost adesea îndoielnice. Cu toate acestea, începând cu anul 2000, lumea științifică a asistat la apariția unor studii mai riguroase și a meta analizelor care au evidențiat în mod clar beneficiile terapeutice ale acestei plante. Rezultatele acestor cercetări au indicat că sunătoarea posedă proprietăți antidepresive remarcabile, având o eficacitate comparabilă cu medicamente antidepresive recunoscute, precum Fluoxetină (Prozac) sau Sertralina (Zoloft), în tratamentul episoadelor depresive de intensitate ușoară până la moderată. Totuși, în cazul depresiilor severe, eficacitatea sunătoarei este limitată. De ce nu este recomandată de medici? În afara de Germania, unde sunătoarea este recomandată mai frecvent, majoritatea medicilor din alte țări par să o recomande rar pacienților lor. Motivele acestei reticențe sunt multiple. Unul dintre principalele obstacole este lipsa de cunoștințe. Mulți medici nu sunt familiarizați cu dozele și preparatele care au fost validate în studii clinice, ceea ce îi face reticenți în a prescrie această plantă. Un alt factor care contribuie la această reticență este lipsa de standardizare a ingredientelor active, din preparatele pe bază de sunătoare disponibile pe piață. Aceasta creează incertitudine în rândul medicilor cu privire la eficacitatea și siguranța produsului. Un aspect esențial care contribuie la reticența medicilor este interacțiunea sunătoarei cu alte medicamente, care poate afecta eficiența acestora. Printre medicamentele care pot fi influențate de sunătoare se numără anticoagulantele, contraceptivele, analgezicele, antibioticele, statinele și antihipertensivele. În plus, ghidurile clinice actuale fie nu menționează deloc sunătoarea ca opțiune de tratament pentru depresie, fie o indică ca tratament experimental când alte opțiuni nu funcționează. Posibile efecte adverse Sunătoarea, în general, este considerată a fi bine tolerată de majoritatea persoanelor care o utilizează. Cu toate acestea, ca orice alt supliment sau medicament, poate avea unele efecte secundare. Cele mai comune dintre acestea sunt simptomele gastrointestinale, precum disconfortul abdominal, dar și amețeala, confuzia și o senzație accentuată de oboseală. Un efect secundar deosebit de important, asociat cu sunătoarea, este fotosensibilitatea. Aceasta este o reacție care poate apărea în urma ingestiei de hipericină, un compus prezent în sunătoare. Concret, persoanele afectate pot dezvolta o erupție cutanată atunci când pielea lor este expusă la soare pentru perioade lungi de timp. Din fericire acest tip de reacție este rar. În cazurile în care s-a manifestat, erupția a dispărut de la sine odată cu întreruperea tratamentului și limitarea expunerii la soare. Calitatea tipurilor de extracte din sunătoare contează! Trebuie subliniat faptul că produsele din sunătoare pot varia mult în calitate. Ceea ce se găsește într-un produs depinde de planta folosită, cum a fost extrasă și ce solvenți au fost utilizați. Extractele de sunătoare folosite în cercetări sunt de calitate superioară, dar asta nu înseamnă că toate produsele sunt la fel de bune. Un studiu recent a arătat că o serie de produse disponibile pe piață conțin doar cantități minore de substanțe bioactive. Deși produsele pe bază de sunătoare sunt de obicei standardizate pe conținutul de hipericină, cercetările sugerează că hiperforina este cel puțin la fel de importantă. Standardizarea produselor pe conținutul de hiperforină este problematică, deoarece hiperforina este instabilă. Mai mult, responsabili pentru efectele antidepresive ale plantei sunt și alți compuși care nu sunt mereu prezenți în preparatele din farmacii. Pe lângă cele două componente despre care se crede că sunt responsabile pentru efectele benefice, conține mai multe substanțe, precum: antrachinone, derivați de floroglucinol, flavonide, proantocianidine sau acidul clorogenic.  Din nefericire, variația în compoziția extractelor de sunătoare a dus la apariția pe piață a numeroase variante, dintre care nu toate sunt eficiente (WS 5570, WS 5572, ZE 117, STW3, STW3-VI, LoHyp-57, LI-160). Pentru a beneficia de efectele pozitive ale sunătoarei, este recomandat să se consume o doză zilnică de cel puțin 1 mg de hipericină și 45 mg de hiperforină. Acest lucru echivalează cu 3-9 tablete de 300 mg fiecare, standardizate pentru a conține 0,3% hipericină, 5% hiperforină și un minim de 6% flavonide.  Prin urmare, este esențial să alegem produsele de la producători de încredere, recunoscuți pentru calitatea produselor lor. Sunătoarea are capacitatea de a echilibra starea emoțională Sunătoarea (Hypericum perforatum L.) a fost identificată ca o alternativă naturală la antidepresive, având potențialul de a echilibra starea emoțională. Studiile recente subliniază eficacitatea sunătoarei în tratarea episoadelor depresive de intensitate ușoară până la moderată, comparabilă cu medicamentele antidepresive recunoscute. Cu toate acestea, este esențial ca pacienții să fie bine informați și să ceară sfatul unui specialist înainte de a începe orice tratament pe bază de plante, mai ales dacă iau deja alte medicamente prescrise. Pentru a beneficia de efectele sale pozitive, este importantă alegerea unor produse de calitate, standardizate în funcție de conținutul de hipericină și hiperforină. Referințe: https://www.ema.europa.eu/en/documents/herbal-report/superseded-assessment-report-hypericum-perforatum-l-herba_en.pdf https://www.ema.europa.eu/en/documents/herbal-monograph/final-european-union-herbal-monograph-hypericum-perforatum-l-herba-revision-1_en.pdf https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28064110/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15350151/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28653745/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23538077/ https://jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/194814 https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15323598/ https://jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/193754 https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19909690/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11209989/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10823363/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10337446/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10496508/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8704532/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11370698/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35294606/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18843608/  

Boli 10 Octombrie 2023

În lumea medicinei, inovația și cercetarea continuă sunt esențiale pentru dezvoltarea tratamentelor eficiente și sigure. În domeniul psihiatriei, antipsihoticele de generație a 3-a reprezintă o astfel de inovație, oferind speranță și o calitate a vieții îmbunătățită pentru pacienții cu afecțiuni psihice. Ce sunt antipsihoticele de generație a 3-a? Antipsihoticele de generație a 3-a, cum ar fi aripiprazol, brexpiprazol și cariprazină, sunt medicamente dezvoltate pentru a trata simptomele afecțiunilor psihice. Acestea se diferențiază de medicamentele anterioare prin mecanismul lor de acțiune și profilul lor de siguranță. Aceste medicamente au fost dezvoltate ca răspuns la nevoia de tratamente mai sigure și mai eficiente, care să abordeze atât simptomele pozitive, cât și cele negative ale afecțiunilor psihice, fără a aduce cu sine efectele secundare ale generațiilor anterioare. Înțelegerea efectelor oferite de antipsihotice Pentru a înțelege cu adevărat beneficiile antipsihoticelor de generație a 3-a, este esențial să ne familiarizăm cu evoluția acestor medicamente de-a lungul timpului. Prima generație de antipsihotice, cunoscute și sub numele de antipsihotice tipice, au fost introduse în anii 1950. Deși au fost revoluționare în acea perioadă, acestea au venit cu o serie de efecte secundare, cum ar fi sindromul extrapiramidal și dischinezia tardivă. A doua generație sau antipsihoticele atipice, au fost dezvoltate pentru a aborda aceste probleme, dar au adus cu ele propriile lor seturi de efecte secundare, inclusiv riscul de diabet și creșterea în greutate. Mecanismul de a echilibra neurotransmițătorii Spre deosebire de antipsihoticele tradiționale, cele de generație a 3-a au un mecanism de acțiune complex, care le permite să moduleze activitatea neurotransmițătorilor în creier. Unul dintre aspectele remarcabile ale antipsihoticelor de generație a 3-a este modul lor unic de acțiune ca agoniste parțiale la receptorii de dopamină D2 și serotonină 5-HT1A. Acest mecanism dual permite medicamentelor să echilibreze neurotransmițătorii din creier, fără a provoca suprastimulare sau inhibare excesivă. Aceasta înseamnă că ele pot echilibra neurotransmițătorii care sunt fie prea activi, fie insuficient de activi, ajutând la stabilizarea stării pacientului.  Astfel apare o mai bună tolerabilitate și eficacitate în tratarea simptomelor afecțiunilor psihice. Spre deosebire de antipsihoticele tradiționale, care acționează prin blocarea receptorilor dopaminei, antipsihoticele de generație a 3-a acționează ca modulatori ai acestor receptori, ceea ce le permite să echilibreze activitatea dopaminei fără a o inhiba complet. Antipsihoticele au revoluționat, dar au prezentat riscuri Antipsihoticele de Generație 1 și 2 Antipsihoticele de generație 1 și 2 au fost revoluționare în momentul lansării lor, dar au venit cu o serie de efecte secundare. Acestea includ: Efecte extrapiramidale, care pot cauza mișcări involuntare și rigiditate musculară. Creșterea semnificativă în greutate, care poate duce la complicații precum diabetul și bolile cardiovasculare. Riscul crescut de prelungire a intervalului QT, care poate cauza aritmii cardiace. Antipsihoticele de Generație a 3-a În comparație cu generațiile anterioare, antipsihoticele de generație a 3-a prezintă: Un risc redus de efecte secundare neurologice. Aceasta înseamnă că pacienții pot beneficia de tratament fără a se confrunta cu mișcări involuntare sau alte efecte secundare care pot afecta calitatea vieții. Incidență scăzută a creșterii în greutate. Creșterea în greutate este o preocupare majoră pentru mulți pacienți, iar antipsihoticele de generație a 3-a au un risc mult mai scăzut în acest sens. Un profil metabolic favorabil, cu un risc redus de diabet și dislipidemie. Acest lucru este esențial pentru sănătatea pe termen lung a pacienților. Beneficiile Cognitive Pe lângă tratamentul simptomelor psihotice, antipsihoticele de generație a 3-a au arătat potențial în îmbunătățirea funcției cognitive. Aceasta este o veste bună pentru pacienții care se confruntă cu dificultăți în concentrare, memorie și alte funcții cognitive. Studiile sugerează că aceste medicamente pot avea un impact pozitiv asupra funcției cognitive, ceea ce poate îmbunătăți calitatea vieții și capacitatea pacienților de a funcționa în societate. Siguranța pe termen lung Un alt avantaj major al antipsihoticelor de generație a 3-a este siguranța lor pe termen lung. Deoarece aceste medicamente au un profil de efecte secundare mai favorabil, ele pot fi utilizate pe perioade lungi de timp fără a provoca probleme majore de sănătate. Astfel, pacienții care au nevoie de tratament pe termen lung, vor menține simptomele sub control. Bolile în care se folosesc antipsihoticele și motivele utilizării lor Antipsihoticele de generație a 3-a, precum aripiprazolul, brexpiprazolul și cariprazina, reprezintă o evoluție în tratamentul afecțiunilor psihiatrice. Aceste medicamente sunt utilizate într-o serie de boli, fiecare având caracteristici specifice care justifică utilizarea lor.  Aceste medicamente sunt cele mai utilizate în cazul următoarelor boli, datorită unor motive pentru care sunt considerate opțiuni terapeutice eficiente. Schizofrenia este o tulburare psihiatrică complexă, caracterizată prin simptome pozitive (halucinații, deliruri) și simptome negative (retragere socială, apatie). Se crede că o hiperactivitate a dopaminei în anumite circuite cerebrale este responsabilă pentru simptomele pozitive ale schizofreniei. Antipsihoticele de generație a 3-a, cum ar fi aripiprazolul, brexpiprazolul și cariprazina, acționează prin blocarea selectivă a receptorilor D2 ai dopaminei, reducând astfel hiperactivitatea dopaminergică și ameliorând simptomele pozitive. Tulburarea bipolară este o afecțiune caracterizată prin schimbări extreme de dispoziție. În fazele maniacale, există o creștere a activității dopaminergice, ceea ce poate duce la simptome precum euforie, agitație și comportament impulsiv. Antipsihoticele de generație a 3-a, prin blocarea receptorilor D2, pot reduce această hiperactivitate dopaminergică, stabilizând astfel dispoziția. Modularea receptorilor serotoninergici poate, de asemenea, să ajute la echilibrarea stării de spirit și la prevenirea episoadelor depresive. În tulburările depresive majore, există un dezechilibru al neurotransmițătorilor în creier, în special serotonina. Antipsihoticele de generație a 3-a pot modula activitatea receptorilor serotoninergici, ajutând la restabilirea echilibrului acestui neurotransmițător esențial. Acest lucru poate potența efectul antidepresivelor și poate ajuta la ameliorarea simptomelor depresive. Tulburările de spectru autist sunt asociate cu un dezechilibru al dopaminei, care contribuie la comportamente precum agresivitatea și auto-vătămarea. Dopamina joacă un rol important în reglarea comportamentului și a răspunsurilor emoționale. Antipsihoticele de generație a 3-a, prin modularea activității dopaminergice, pot ajuta la reducerea comportamentelor problematice asociate cu TSA. Costuri și Accesibilitate În contextul tratamentelor medicale, accesibilitatea și costul sunt două aspecte esențiale care influențează deciziile pacienților și ale medicilor. În România, situația antipsihoticelor de generație a 3-a este mixtă în ceea ce privește aceste criterii. Aripiprazol: Acest medicament a devenit o opțiune populară pentru mulți pacienți și medici datorită eficacității și profilului său de efecte secundare. Din fericire, în România, aripiprazolul este compensat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce îl face accesibil pentru majoritatea pacienților. Având acces la acest medicament, pacienții pot beneficia de un tratament modern, cu un profil de siguranță îmbunătățit. Cariprazina: Deși cariprazina se distinge prin efectele sale procognitive superioare în comparație cu celelalte antipsihotice de generație a 3-a, din păcate, nu este compensată în România. Această decizie privează pacienții de beneficiile unui medicament cu un profil terapeutic deosebit. Este esențial ca pacienții și medicii să militeze pentru recunoașterea valorii pe care cariprazina o aduce în tratamentul tulburărilor psihiatrice. Brexpiprazol: Deși brexpiprazolul a demonstrat eficacitate în studiile clinice și este apreciat la nivel internațional, este dezamăgitor să observăm că nu este disponibil pe piața din România.  Pacienții trebuie să fie informați și să aibă acces la cele mai bune opțiuni terapeutice disponibile. În acest context, antipsihoticele de generație a 3-a reprezintă o evoluție semnificativă în tratamentul tulburărilor psihiatrice, iar deciziile legate de accesibilitatea lor ar trebui să reflecte această realitate. Concluzie Antipsihoticele de generație a 3-a reprezintă un pas înainte semnificativ în tratamentul afecțiunilor psihice. Cu un mecanism de acțiune avansat și un profil de siguranță îmbunătățit, aceste medicamente oferă o alternativă eficientă și sigură pentru pacienții care au nevoie de tratament.     Referințe: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31255396/ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26477545/ https://www.researchgate.net/publication/38085448_Third_Generation_Antipsychotic_Drugs_Partial_Agonism_or_Receptor_Functional_Selectivity https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5228714/ https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8821167/pdf/fpsyt-12-781946.pdf  

Medical 29 Octombrie 2023

Bulimia este o tulburare alimentară caracterizată prin episoade recurente de alimentație excesivă, urmate de comportamente compensatorii pentru eliminarea caloriilor consumate în timpul excesului. Aceste comportamente sunt de obicei destinate să prevină creșterea în greutate și implică adesea vărsături autoinduse, exerciții fizice excesive, post sau utilizarea abuzivă a laxativelor sau diureticelor.   Originile bulimiei Bulimia nervoasă a fost recunoscută oficial ca o tulburare de alimentație distinctă la sfârșitul secolului al XX-lea, deși episoade de alimentație excesivă urmate de comportamente compensatorii au fost descrise în diferite forme de-a lungul istoriei. Termenul de „bulimie nervoasă” a fost menționat în anii ‘70, de psihiatrul britanic Gerald Russell. În anii 1960 și 1970, experții din domeniul sănătății au început să observe un model de comportament la unele persoane caracterizat prin episoade recurente de alimentație excesivă, urmate de purjare sau alte acțiuni compensatorii. Aceste comportamente au fost văzute ca fiind distincte de anorexia nervoasă, care a fost recunoscută anterior ca o tulburare alimentară separată, caracterizată prin restricție alimentară extremă și pierdere în greutate. Gerald Russell a jucat un rol esențial în definirea și formalizarea conceptului de bulimie nervoasă. În 1979, a publicat o lucrare de referință în revista Psychological Medicine. În această lucrare, el a descris o serie de cazuri de alimentație excesivă recurentă și comportamente de purjare și a inventat termenul de „bulimie nervoasă” pentru a descrie această afecțiune. Munca lui Russell a pus bazele dezvoltării criteriilor de diagnostic pentru bulimie, care au fost ulterior încorporate în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM), un sistem de clasificare utilizat pe scară largă pentru tulburările de sănătate mintală. Primele criterii oficiale pentru bulimie au fost incluse în DSM-III în 1980.     Cum se manifestă bulimia nervoasă Persoanele cu bulimie se angajează în episoade recurente de alimentație excesivă. În timpul unui exces, se consumă o cantitate mare de alimente într-o perioadă scurtă, adesea într-un mod scăpat de sub control. În urma unui episod de exces, persoanele cu bulimie practică comportamente compensatorii, pentru a scăpa de caloriile consumate pentru a atenua vinovăția sau anxietatea legată de supraalimentare. Aceste comportamente pot include vărsături autoinduse, post, exerciții fizice excesive sau utilizarea abuzivă a medicamentelor (de exemplu, laxative sau diuretice). Persoanele cu bulimie au adesea o imagine corporală distorsionată și sunt preocupate de greutatea, forma și aspectul lor. Ei își pot judeca valoarea de sine în funcție de dimensiunea corpului și se pot angaja în măsuri extreme pentru a obține un corp ideal perceput. Bulimia este asociată cu trauma psihologică semnificativă, inclusiv depresie, anxietate și sentimente de vinovăție și rușine. Mâncarea excesivă și epurarea repetate pot duce la o serie de complicații de sănătate fizică, inclusiv probleme dentare, probleme gastrointestinale și probleme cardiace.   Bulimia și complicațiile de sănătate Bulimia poate avea efecte grave asupra sănătății la diferite vârste, iar impactul tulburării poate varia în funcție de factori precum starea generală de sănătate a individului, durata și severitatea bulimiei și prezența altor afecțiuni medicale. 1.  În adolescență Bulimia în timpul adolescenței interferează cu creșterea și dezvoltarea normală, ceea ce poate duce la pubertate întârziată și la încetinirea creșterii. Ea creează dezechilibre electrolitice, care afectează ritmul cardiac și cresc riscul de aritmii, palpitații și stop cardiac. Adolescenții cu bulimie se confruntă adesea cu traume psihologice, inclusiv depresie, anxietate și stimă de sine scăzută. 2.  În viața de adult Bulimia prelungită duce la complicații dentare, inclusiv eroziunea smalțului, carii, boli ale gingiilor și sensibilitate dentară. Vărsăturile frecvente provoacă probleme gastrointestinale, cum ar fi refluxul acid, esofagită și ulcer peptic. Epurarea repetată perturbă echilibrul electroliților din organism, ducând la complicații grave, precum disfuncția rinichilor, slăbiciune musculară și convulsii. Pune o presiune asupra sistemului cardiovascular, crescând riscul de probleme cardiace, inclusiv cardiomiopatie. Pentru femei, bulimia poate duce la perioade menstruale neregulate sau absente, care pot afecta fertilitatea. În timpul sarcinii, bulimia prezintă riscuri atât pentru mamă, cât și pentru fătul în curs de dezvoltare. 3.  La bătrânețe Persoanele vârstnice care au avut bulimie în cursul vieții prezintă un risc crescut de osteoporoză și fracturi din cauza densității osoase afectate. Cicatricile emoționale ale bulimiei pot persista până la vârsta mai înaintată, ceea ce duce la provocări continue de sănătate mintală. Efectele cumulate ale bulimiei de-a lungul anilor provoacă afecțiuni medicale cronice și risc crescut de complicații asociate cu îmbătrânirea precoce.   Metode de tratament cu privire la această tulburare În timp ce medicamentele pot fi o componentă valoroasă a planului de tratament pentru bulimia nervoasă, ele nu sunt de obicei considerate un tratament de primă linie pentru această tulburare de alimentație. -   Medicamente antidepresive, cum ar fi fluoxetina și sertralina sunt adesea prescrise pentru a ajuta la gestionarea simptomelor depresive și pentru a reduce frecvența episoadelor de purjare excesivă. Terapia cu Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) durează câteva săptămâni pentru a-și atinge efectul complet și ar trebui să fie utilizați împreună cu psihoterapie. -   În unele cazuri, Antidepresive triciclice precum imipramina sau desipramina sunt luate în considerare atunci când ISRS sunt ineficiente sau când sunt prezente alte afecțiuni concomitente. -   Anumite medicamente anti-anxietate, cum ar fi benzodiazepinele, pot fi prescrise pentru a gestiona simptomele de anxietate, dar sunt de obicei utilizate cu prudență datorită potențialului lor de dependență și utilizare abuzivă. Psihoterapia, în special terapia cognitiv-comportamentală (TCC), este adesea abordarea principală de tratament pentru bulimie datorită eficienței sale în abordarea gândurilor și comportamentelor de bază asociate cu tulburarea. Durata terapiei pentru bulimia nervoasă variază de la persoană la persoană, în funcție de factori precum nevoile specifice ale individului, severitatea tulburării de alimentație, prezența afecțiunilor concomitente și răspunsul pozitiv la tratament. TCC pentru bulimie constă în aproximativ 16 până la 20 de sesiuni, care sunt de obicei efectuate săptămânal. Numărul exact de ședințe diferă în funcție de progresul individual și de planul de tratament elaborat de terapeut. Fiecare sesiune de TCC pentru bulimie durează de obicei între 50 de minute și o oră. Fazele tratamentului psihoterapeutic 1.  Analiza Sesiunile inițiale se concentrează pe efectuarea unei evaluări amănunțite a tulburării de alimentație a individului și a problemelor conexe. Terapeutul și individul dezvoltă împreună obiectivele și strategiile de tratament. 2.  Psihoeducația Indivizii învață despre principiile TCC, cum se leagă cu bulimia și cum pot fi modificate gândurile și comportamentele negative. O parte semnificativă a TCC pentru bulimie este dedicată identificării și provocării gândurilor și credințelor distorsionate legate de alimente, imaginea corpului și greutatea. 3.  Strategii comportamentale Faza finală a tratamentului se concentrează pe prevenirea recăderii și menținerea progresului prin consolidarea abilităților și strategiilor învățate pe parcursul terapiei. Indivizii învață să dezvolte strategii de apărare mai sănătoase pentru a gestiona emoțiile, stresul și factorii declanșatori, fără a recurge la alimentație excesivă și comportamente de purjare.   Perspectiva societății asupra bulimiei s-a schimbat de-a lungul anilor, cu o conștientizare tot mai mare a problemelor de sănătate mintală și o schimbare către mai multă înțelegere și empatie. Cu toate acestea, stigmatizarea și concepțiile greșite persistă. Intr-un final, cu toții avem o datorie față de noi înșine.