Insuficiența cardiacă este o afecțiune complexă, progresivă, în care inima nu mai poate pompa sângele suficient de bine pentru a satisface nevoile organismului. Nu este o oprire bruscă a inimii, ci mai degrabă o slăbire treptată a forței sale de pompare, cu efecte semnificative asupra sănătății și calității vieții pacientului.
Ce este insuficiența cardiacă?
Insuficiența cardiacă apare atunci când mușchiul inimii este deteriorat sau suprasolicitat și nu mai poate funcționa eficient. În consecință, organele și țesuturile nu mai primesc oxigenul și nutrienții de care au nevoie.
Această afecțiune poate afecta fie ventriculul stâng (forma cea mai frecventă), fie ventriculul drept sau ambele părți ale inimii. Ea poate fi clasificată în două forme principale:
- Insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă (inima nu se contractă eficient).
- Insuficiență cu fracție de ejecție păstrată (inima se contractă normal, dar nu se relaxează suficient pentru a se umple cu sânge).
De ce apare insuficiența cardiacă?
Există mai multe cauze care pot duce la apariția insuficienței cardiace, cele mai frecvente fiind:
- Infarctul miocardic: distruge o parte a mușchiului cardiac, slăbind capacitatea de pompare a inimii.
- Hipertensiunea arterială: forțează inima să lucreze mai mult, ceea ce duce în timp la dilatarea și slăbirea sa.
- Bolile valvulare: afectează circulația sângelui în interiorul inimii, ceea ce solicită excesiv ventriculii.
- Aritmiile: tulburările de ritm pot afecta eficiența contracțiilor cardiace.
- Cardiomiopatiile: boli ale mușchiului cardiac, uneori de cauză genetică.
- Diabetul și obezitatea: contribuie la inflamație, hipertensiune și rigidizarea vaselor de sânge, toate crescând riscul de insuficiență cardiacă.
- Consumul excesiv de alcool, droguri sau anumite medicamente (de exemplu chimioterapice cardiotoxice) pot slăbi inima în timp.
În unele cazuri, cauza exactă nu poate fi identificată – se vorbește atunci de insuficiență cardiacă idiopatică.
Care sunt simptomele?
Simptomele pot varia în funcție de severitate, dar cele mai frecvente includ:
- Oboseală extremă, chiar și după eforturi minime.
- Dificultăți de respirație (dispnee), în special în poziție culcată sau în timpul nopții.
- Umflarea picioarelor și gleznelor (edeme).
- Creștere rapidă în greutate, din cauza retenției de lichide.
- Tuse seacă persistentă sau respirație șuierătoare.
- Bătăi rapide sau neregulate ale inimii.
Simptomele se agravează în timp dacă boala nu este tratată. Din acest motiv, recunoașterea și intervenția precoce sunt esențiale.
Cum se diagnostichează?
Diagnosticul insuficienței cardiace presupune:
- Examinare clinică: ascultarea inimii și a plămânilor, verificarea edemelor, tensiunii arteriale și pulsului
- Analize de sânge, inclusiv determinarea BNP/NT-proBNP – markeri ai stresului cardiac
- Electrocardiogramă (ECG): identifică tulburări de ritm sau semne de infarct
- Ecocardiografie: metoda esențială care arată funcția de pompare a inimii (fracția de ejecție), dimensiunea camerelor cardiace, funcția valvulară etc.
Alte teste posibile includ radiografie toracică, test de efort, RMN cardiac sau cateterism cardiac, în funcție de caz.
Cum se tratează insuficiența cardiacă?
Deși este o boală cronică, insuficiența cardiacă poate fi gestionată eficient, mai ales dacă este diagnosticată timpuriu. Tratamentul include:
1. Modificarea stilului de viață
- Reducerea consumului de sare (sodiu) – previne acumularea de lichide.
- Limitarea lichidelor (în formele avansate).
- Scăderea în greutate, dacă este cazul.
- Renunțarea la fumat și alcool.
- Activitate fizică moderată, cu acordul medicului.
- Monitorizarea zilnică a greutății – creșteri bruște pot indica retenție de lichide.
2. Tratamentul medicamentos
- Inhibitori ai ECA sau blocanți ai receptorilor de angiotensină (sartani) – dilată vasele și reduc presiunea asupra inimii.
- Beta-blocante – reduc ritmul cardiac și protejează inima.
- Diuretice – elimină excesul de lichide.
- Antagoniști de aldosteron – scad retenția de sodiu și au efect protector cardiac.
- ARNi (inhibitori de neprilizina + sartani) – noile terapii eficiente în formele cu fracție de ejecție redusă.
- Medicul adaptează tratamentul în funcție de severitate, comorbidități și toleranța pacientului.
3. Dispozitive medicale și intervenții
În cazuri selectate, pot fi necesare:
- Stimulator cardiac (pacemaker) sau terapie de resincronizare – pentru a coordona contracțiile ventriculare.
- Defibrilatoare implantabile (ICD) – previn moartea subită prin aritmii maligne.
- Transplantul cardiac – soluție rară, dar posibilă în stadii terminale, la pacienți eligibili.
Se poate preveni?
Da, în multe cazuri. Prevenția înseamnă controlul strict al factorilor de risc cardiovascular:
- Tratarea eficientă a hipertensiunii arteriale.
- Controlul diabetului și colesterolului.
- Evitarea fumatului și alcoolului.
- Monitorizarea și tratarea bolilor valvulare sau coronariene.
Foarte important este consultul medical regulat – mai ales la persoanele cu risc cardiovascular crescut sau cu simptome sugestive.
La cine apelezi?
Medicul de familie este punctul de plecare: evaluează simptomele și te trimite la specialist. Medicul cardiolog va stabili diagnosticul, va recomanda investigațiile necesare și va institui tratamentul adecvat.
În cazuri complicate, pot fi implicați și specialiști în insuficiență cardiacă, electrofiziologi sau chirurgi cardiovasculari.
Concluzie
Insuficiența cardiacă nu este o sentință, ci o boală care poate fi ținută sub control. Cu tratament corect, educație medicală și implicare activă a pacientului, viața poate continua cu o calitate bună. Recunoașterea semnelor timpurii și colaborarea strânsă cu medicii sunt cheia unei gestionări eficiente.
Referințe:
European Society of Cardiology (ESC). 2021 ESC Guidelines for the diagnosis and treatment of acute and chronic heart failure
American Heart Association. Heart Failure – Symptoms, Causes and Treatment (2023).
Societatea Română de Cardiologie – Ghid de management al insuficienței cardiace, ediția actualizată