Când trebuie să consulți un neurolog? Indicații esențiale

Medical 28 Aprilie 2025

Căpușele sunt paraziți mici, dar extrem de periculoși, capabili să transmită o serie de boli grave. Chiar dacă mușcătura lor este de multe ori nedureroasă și poate trece neobservată, riscurile asociate sunt majore. Printre cele mai temute infecții transmise de căpușe se numără boala Lyme și encefalita de căpușă, afecțiuni care, netratate, pot avea consecințe severe asupra sănătății.În România, căpușele sunt active mai ales din martie până în octombrie, însă perioadele calde din afara sezonului clasic pot extinde riscul de expunere. A cunoaște pericolele, simptomele și măsurile corecte de reacție este esențial pentru a preveni complicațiile. Cât de periculoase sunt căpușele? Mușcătura de căpușă poate părea banală, dar realitatea este că aceste insecte pot fi purtătoare ale unor agenți patogeni periculoși. Boala Lyme, cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi, este cea mai frecventă și, fără tratament, poate afecta articulațiile, inima și sistemul nervos. În plus, există riscul de encefalită transmisă de căpușe, o infecție virală a creierului care poate duce la sechele neurologice severe sau chiar deces. Alte boli mai rare transmise de căpușe includ febra butonoasă (produsă de Rickettsia) sau babesioza, o infecție parazitară a sângelui. Simptome după mușcătura de căpușă După o mușcătură de căpușă, primele semne pot apărea la câteva zile sau săptămâni. În cele mai multe cazuri, inițial apare o roșeață ușoară și localizată, însoțită de mâncărime sau o senzație de disconfort minor. Dacă însă infecția se instalează, pot apărea simptome precum o erupție specifică — „eritem migrator” — o pată roșie care se extinde treptat în formă de inel. Alte semne frecvente sunt febra moderată, oboseala intensă, durerile musculare și articulare sau durerile de cap. În stadii mai avansate, boala Lyme netratată poate duce la tulburări neurologice (precum paralizia facială), dureri articulare severe și, mai rar, afectarea inimii. Este important de menționat că nu toate persoanele mușcate dezvoltă simptome, iar absența lor imediată nu exclude complet riscul de infecție. Cum se stabilește diagnosticul Diagnosticul bolilor transmise de căpușe presupune o combinație între evaluarea clinică și teste de laborator. În primă fază, medicul va analiza istoricul expunerii, aspectul leziunii și simptomele asociate. Testele de sânge, precum ELISA sau Western Blot, sunt folosite pentru a detecta prezența anticorpilor împotriva bacteriilor transmise de căpușe. Este important de știut că testarea imediată după mușcătură nu este eficientă, deoarece anticorpii devin detectabili abia după câteva săptămâni. În unele cazuri, dacă se păstrează căpușa, aceasta poate fi analizată pentru a vedea dacă este infectată, însă rezultatul nu oferă o garanție absolută privind riscul de infectare umană. Ce să faci dacă ai fost mușcat de o căpușă Primul pas esențial este extragerea căpușei cât mai rapid și corect. Folosește o pensetă fină pentru a prinde căpușa cât mai aproape de piele și trage ușor, fără a o răsuci sau zdrobi. Nu încerca să îneci căpușa cu alcool, ulei sau alte substanțe, deoarece acest lucru poate duce la eliberarea agenților patogeni direct în sânge. După îndepărtare, dezinfectează locul mușcăturii cu alcool medicinal sau iod. Dacă vrei să ai parte de o înlăturarea mai eficientă a căpușei, se poate apela la medicul de familie sau la urgențe pentru îndepărtarea acesteia.Ideal este să păstrezi căpușa într-un recipient curat, în caz că medicul dorește să o analizeze. În următoarele 30 de zile, monitorizează cu atenție zona mușcăturii și starea generală de sănătate. Dacă observi o erupție extinsă, febră, oboseală sau alte simptome neobișnuite, este crucial să te adresezi unui medic infecționist sau medicului de familie cât mai curând posibil.Dacă însă apare eritemul migrator sau alte simptome compatibile cu boala Lyme, tratamentul recomandat de medici presupune administrarea de antibiotice precum Doxiciclină, Amoxicilină sau, în anumite cazuri, Azitromicină, timp de 10 până la 28 de zile, în funcție de severitate. În situațiile grave, în care infecția a afectat sistemul nervos sau inima, tratamentul va fi realizat în spital, cu antibiotice administrate intravenos și monitorizare atentă.Tratamentul recomandat În lipsa simptomelor și a semnelor clare de infecție, de obicei nu se administrează automat tratament antibiotic. Dacă însă apare eritemul migrator sau alte simptome compatibile cu boala Lyme, tratamentul recomandat de medici presupune administrarea de antibiotice precum Doxiciclină, Amoxicilină sau, în anumite cazuri, Azitromicină, timp de 10 până la 28 de zile, în funcție de severitate. În situațiile grave, în care infecția a afectat sistemul nervos sau inima, tratamentul va fi realizat în spital, cu antibiotice administrate intravenos și monitorizare atentă. Cum să te testezi corect Dacă ai fost mușcat de o căpușă și nu ai simptome imediate, nu este nevoie de teste de sânge în primele zile. În schimb, dacă la câteva săptămâni după incident apar semne de boală, medicul poate recomanda efectuarea testelor serologice pentru boala Lyme sau alte infecții. Testarea la 4-6 săptămâni după mușcătură are cele mai mari șanse să fie relevantă. Reține că analiza căpușei nu înlocuiește testele medicale și nu exclude complet necesitatea monitorizării stării tale de sănătate.Poți sa nu ai simptome si sa faci boala Lyme? Da, este posibil să ai LIME (boala Lyme) chiar și fără simptome evidente, în stadii incipiente. Boala Lyme este o infecție bacteriană transmisă de căpușe, iar simptomele pot varia foarte mult, iar uneori sunt ușor de confundat cu alte afecțiuni. De ce nu apar simptome întotdeauna? În cazul bolii Lyme, nu toate persoanele mușcate de căpușe dezvoltă imediat simptome, iar unii oameni pot să nu observe nici măcar mușcătura. De asemenea, în stadiile timpurii ale infecției, simptomele pot fi subtile sau foarte comune (cum ar fi oboseala, durerile de cap sau febra), ceea ce face ca boala să fie mai greu de identificat. Testele pentru boala LymeSe poate verifica prin analize de sânge pentru a depista infecția cu borrelia (bacteria care provoacă Lyme), dar este important să știi că aceste teste nu sunt întotdeauna perfecte și pot da rezultate fals negative, mai ales în stadiile foarte timpurii ale infecției. Cele mai frecvente teste sunt: - Testul ELISA (Enzyme-Linked Immunosorbent Assay) – Acesta este adesea primul test efectuat pentru a detecta anticorpi împotriva bacteriei Borrelia. Dacă acest test este pozitiv, se va face un al doilea test pentru confirmare. - Testul Western Blot – Acesta este folosit pentru a confirma prezența anticorpilor specifici în sânge și este considerat mai precis decât testul ELISA. Prevenția: cea mai sigură soluție Cea mai eficientă măsură împotriva bolilor transmise de căpușe rămâne prevenția. Atunci când ieși în natură, mai ales în zone cu iarbă înaltă sau păduri, îmbracă haine de culoare deschisă, cu mâneci și pantaloni lungi, pentru a putea observa mai ușor eventualele căpușe. Folosește spray-uri repelente și inspectează atent pielea și hainele după fiecare plimbare în aer liber. Animalele de companie, în special câinii, trebuie de asemenea verificate periodic și tratate cu produse antiparazitare recomandate de medicul veterinar. Concluzie Mușcătura de căpușă nu trebuie ignorată. Deși nu toate căpușele sunt purtătoare de agenți patogeni, riscul de infecție există și poate avea urmări grave dacă nu este tratat corect. Îndepărtarea rapidă, monitorizarea atentă a stării de sănătate și consultarea unui medic la nevoie sunt pașii cheie pentru a evita complicațiile. În plus, prevenția prin măsuri simple rămâne cea mai sigură metodă de protecție.

Medical 24 Aprilie 2025

Accidentul vascular cerebral (AVC) este una dintre cele mai severe urgențe medicale, afectând milioane de oameni anual. Deși poate surveni brusc, în multe cazuri el este precedat de semne subtile, iar prevenția rămâne cea mai eficientă „terapie”.Conform Organizației Mondiale a Sănătății, până la 80% dintre AVC-uri pot fi prevenite prin gestionarea corectă a factorilor de risc și intervenții timpurii. Ce este un AVC?Un accident vascular cerebral apare atunci când fluxul de sânge către o parte a creierului este întrerupt sau redus, împiedicând oxigenarea corespunzătoare a țesutului cerebral. Tipurile principale sunt: AVC ischemic – cauzat de blocarea unui vas sanguin (de obicei de un cheag). AVC hemoragic – cauzat de ruptura unui vas de sânge în creier, ducând la sângerare cerebrală. AIT (atac ischemic tranzitor) – un „mini-AVC” temporar, care nu lasă daune permanente, dar semnalează un risc major de AVC în viitor. Simptomele unui AVC – Ce trebuie să recunoști imediatSemnele pot apărea brusc și diferă în funcție de zona afectată a creierului. Cele mai frecvente includ: Amorțire bruscă sau slăbiciune într-o parte a feței, a brațului sau piciorului, în special pe o singură parte a corpului. Confuzie, dificultăți de vorbire sau înțelegere a vorbirii. Tulburări de vedere la unul sau ambii ochi. Pierderea echilibrului, amețeli sau lipsa coordonării. Durere de cap severă, bruscă, fără cauză cunoscută. Regula FAST ajută la identificarea rapidă: F (Face) – fața căzută pe o parte; A (Arms) – incapacitatea de a ridica ambele brațe egal; S (Speech) – vorbire neclară; T (Time) – sună urgent la 112! Cum previi un AVC?Prevenția primară constă în reducerea factorilor de risc: Controlul tensiunii arteriale – sub 140/90 mmHg este ideal. Menținerea glicemiei și colesterolului în parametri normali. Renunțarea la fumat și moderație la alcool. Exercițiu fizic constant – cel puțin 30 min de activitate moderată pe zi. Dieta mediteraneană – bogată în legume, fructe, pește, ulei de măsline. Combaterea obezității și evitarea sedentarismului.Controlul stresului – yoga, mindfulness, terapie.Tratamente medicale – înainte și după AVCTratamente preventive (pentru cei cu risc crescut): Antihipertensive – pentru controlul tensiunii arteriale. Statine – pentru scăderea colesterolului. Anticoagulante – aspirină, clopidogrel sau anticoagulante orale (în caz de fibrilație atrială). Tratamentul diabetului – cu medicație sau ajustări ale stilului de viață. Tratament de urgență în caz de AVC ischemic: Tromboliza intravenoasă (alteplază) – administrată în primele 3–4,5 ore de la debutul simptomelor. Trombectomie mecanică – intervenție minim-invazivă care îndepărtează cheagul din vasul cerebral afectat. Tratament în AVC hemoragic: Stabilizarea tensiunii arteriale. Intervenție chirurgicală pentru a opri sângerarea sau a reduce presiunea intracraniană. Monitorizare neuro-intensivă. Recuperare și reabilitare post-AVC: Kinetoterapie – pentru recăpătarea mobilității. Logopedie – pentru tulburările de vorbire. Psihoterapie – în cazuri de depresie post-AVC. Diete personalizate și control medical periodic. Concluzie Prevenirea accidentului vascular cerebral este posibilă și extrem de eficientă atunci când acționezi din timp. Printr-o combinație de informare corectă, stil de viață sănătos și monitorizare medicală, poți reduce riscul considerabil. Viața fără AVC începe cu alegerile de zi cu zi. Protejează-ți creierul și inima – pentru o viață mai lungă, mai activă și mai conștientă. Referințe internaționale: World Stroke Organization Centers for Disease Control and Prevention (CDC) – Stroke FactsAmerican Stroke Association European Stroke Organisation (ESO) Harvard Medical School – Health Publishing – Stroke prevention and recovery

Neurologie 05 August 2025

Scleroza multiplă (SM) este o afecțiune neurologică cronică, autoimună, care afectează sistemul nervos central – adică creierul și măduva spinării. Boala apare atunci când sistemul imunitar atacă în mod eronat teaca de mielină, stratul protector care învelește fibrele nervoase. Acest proces determină apariția unor leziuni care încetinesc sau blochează transmiterea impulsurilor nervoase. Boala este imprevizibilă și poate afecta diferit fiecare persoană – unii pacienți au forme ușoare, alții pot dezvolta dizabilități importante în timp. În ciuda acestui fapt, diagnosticarea timpurie și tratamentul corect pot încetini evoluția bolii și pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Ce se întâmplă în scleroza multiplă? În mod normal, sistemul imunitar apără organismul de infecții. În scleroza multiplă, el devine hiperactiv și atacă mielina, considerând-o un „intrus”. Astfel, apar inflamații și „plăci” (leziuni) în zonele afectate din creier și măduva spinării. Aceste zone lezate pot împiedica transmiterea normală a semnalelor nervoase, ducând la apariția simptomelor. Cine poate fi afectat? Scleroza multiplă afectează în general adulții tineri, între 20 și 40 de ani, și apare mai frecvent la femei decât la bărbați. Deși cauzele exacte nu sunt cunoscute, se crede că o combinație de factori genetici, infecțioși și de mediu contribuie la apariția bolii. Care sunt simptomele? Simptomele sclerozei multiple variază foarte mult de la o persoană la alta, în funcție de localizarea leziunilor în sistemul nervos. Cele mai frecvente manifestări sunt: Tulburări de vedere – vedere încețoșată, dublă sau pierderea temporară a vederii la un ochi.Furnicături, amorțeli sau senzații de arsură la nivelul membrelor.Slăbiciune musculară sau dificultăți la mers.Probleme de echilibru și coordonare.Oboseală intensă, care nu se ameliorează prin odihnă.Spasme musculare sau rigiditate.Tulburări de memorie sau concentrare.Dificultăți de vorbire sau de înghițire.Tulburări urinare sau intestinale.Unele simptome pot apărea brusc și apoi se pot remite parțial sau complet – aceste episoade se numesc pusee. În alte cazuri, simptomele progresează lent, fără perioade clare de remisiune. Cum se diagnostichează scleroza multiplă? Diagnosticul sclerozei multiple este complex și se bazează pe o combinație de evaluări clinice, teste imagistice și analize de laborator. Nu există un test unic care să confirme boala, iar diagnosticul se pune de obicei după excluderea altor afecțiuni care pot avea simptome similare. 1. Consultația neurologică Primul pas este evaluarea neurologică. Medicul va analiza simptomele, istoricul pacientului și va efectua teste clinice pentru a verifica reflexele, forța musculară, coordonarea și alte funcții neurologice. 2. IRM cerebral și spinal (imagistică prin rezonanță magnetică) IRM-ul este principala investigație imagistică folosită pentru a detecta leziunile demielinizante din creier și măduva spinării. Prezența mai multor leziuni în zone specifice ale sistemului nervos central susține diagnosticul de SM, mai ales dacă ele au vârste diferite (unele vechi, altele recente). 3. Puncția lombară (analiza lichidului cefalorahidian) Prin această procedură se extrage lichidul din jurul măduvei spinării, care este apoi analizat. Prezența unor proteine speciale (benzi oligoclonale) poate indica o inflamație de tip autoimun la nivelul sistemului nervos. 4. Teste de evocat potențiale Aceste teste măsoară răspunsul creierului la stimuli vizuali, auditivi sau tactili. Ele pot detecta zone în care semnalele nervoase sunt încetinite, chiar dacă pacientul nu are încă simptome evidente. Ce tipuri de scleroză multiplă există? Există mai multe forme de SM, în funcție de modul în care evoluează: Recidivant-remisivă (SMRR) – cea mai frecventă formă. Se caracterizează prin episoade de agravare (pusee), urmate de perioade de remisie. Secundar progresivă (SMSP) – apare după ani de formă recidivantă, cu o evoluție treptată, fără remisiuni clare. Primar progresivă (SMPP) – evoluează lent și constant, fără pusee evidente, de la debut. Progresivă cu pusee (SMPP cu activitate) – combinație între forma progresivă și pusee ocazionale. De ce este important diagnosticul precoce? Cu cât boala este diagnosticată mai devreme, cu atât se poate începe tratamentul mai repede, iar progresia bolii poate fi încetinită. În ultimii ani, au fost dezvoltate medicamente modificatoare ale evoluției bolii, care reduc frecvența puseelor și întârzie apariția dizabilității. Pe lângă tratamentul medicamentos, fizioterapia, consilierea psihologică și adoptarea unui stil de viață echilibrat pot contribui semnificativ la menținerea unei vieți active și independente. Concluzie Scleroza multiplă este o boală complexă, dar gestionabilă. Dacă te confrunți cu simptome inexplicabile precum vedere încețoșată, slăbiciune musculară sau amorțeli persistente, nu le ignora. Adresează-te unui medic neurolog, pentru că un diagnostic pus la timp poate schimba semnificativ cursul bolii. Cu tratament adecvat și sprijin, mulți pacienți cu SM duc o viață activă și împlinită. Bibliografie:National Multiple Sclerosis Society - “What is Multiple Sclerosis?”European Academy of Neurology (EAN) & European Committee for Treatment and Research in Multiple Sclerosis (ECTRIMS) - EAN/ECTRIMS Clinical practice guidelines for the diagnosis of multiple sclerosis, 2021.

Neurologie 05 August 2025

Somnul este o nevoie biologică fundamentală, la fel de importantă pentru sănătate precum alimentația sau respirația. Cu toate acestea, milioane de oameni se confruntă cu dificultăți de somn, iar insomnia – imposibilitatea de a adormi, de a menține somnul sau de a avea un somn odihnitor – poate afecta semnificativ calitatea vieții. Mai puțin cunoscută este strânsa legătură dintre somn și funcționarea sistemului nervos. Tulburările de somn pot fi atât un simptom, cât și un factor de risc pentru afecțiuni neurologice grave. Ce se întâmplă cu creierul în timpul somnului? Somnul nu este o simplă „pauză” pentru creier. Dimpotrivă, în timpul somnului, creierul este activ și parcurge mai multe etape – de la somnul superficial la cel profund și faza REM, asociată cu visarea. În aceste faze, se întâmplă procese esențiale: se consolidează memoria și învățarea, se elimină toxinele acumulate în timpul zilei, se reglează activitatea neurotransmițătorilor, se echilibrează emoțiile și se regenerează rețelele neuronale. Când somnul este insuficient sau fragmentat, aceste funcții sunt perturbate, afectând negativ sănătatea creierului. Ce este insomnia? Insomnia poate fi acută (pe termen scurt) sau cronică (durează mai mult de trei luni). Poate însemna dificultate la adormire, treziri frecvente în timpul nopții sau trezire prea devreme dimineața, urmată de oboseală, iritabilitate, dificultăți de concentrare și anxietate în timpul zilei. Cauzele sunt variate: stres, depresie, dureri cronice, stil de viață haotic, consum de substanțe stimulante (cafea, alcool, nicotină) sau condiții medicale și neurologice. Cum afectează insomnia creierul? Lipsa somnului are efecte directe asupra creierului. Pe termen scurt, poate duce la: dificultăți de atenție și concentrare, încetinirea gândirii, scăderea capacității de reacție, tulburări de memorie, iritabilitate și instabilitate emoțională. Pe termen lung, însă, insomnia poate contribui la dezvoltarea sau agravarea unor boli neurologice, unele dintre ele grave și progresive. Legătura dintre insomnie și afecțiuni neurologice Tot mai multe studii arată că insomnia este atât un simptom, cât și un posibil factor declanșator sau agravant pentru mai multe boli ale sistemului nervos. 1. Boala Alzheimer și alte forme de demență Somnul joacă un rol esențial în eliminarea substanțelor toxice din creier, inclusiv a beta-amiloidului, asociat cu Alzheimer. Persoanele care dorm insuficient sau au un somn fragmentat prezintă un risc mai mare de a dezvolta demență. În același timp, boala Alzheimer afectează centrii nervoși ai somnului, creând un cerc vicios: boala afectează somnul, iar somnul precar accelerează boala. 2. Boala Parkinson Insomnia este frecvent întâlnită în Parkinson și poate preceda cu ani debutul simptomelor motorii. De asemenea, unii pacienți experimentează tulburări specifice de somn, precum comportamentul agitat în timpul viselor (tulburarea comportamentală în somnul REM), care poate fi un semn precoce al bolii. 3. Accidente vasculare cerebrale (AVC) Tulburările de somn, în special apneea de somn și insomnia cronică, cresc riscul de hipertensiune arterială, aritmii și, implicit, AVC. După un accident vascular cerebral, mulți pacienți dezvoltă probleme de somn care afectează recuperarea. 4. Epilepsia Somnul insuficient poate declanșa crize epileptice. De asemenea, anumite forme de epilepsie sunt influențate de ciclul somn-veghe. Controlul somnului este o parte esențială a managementului epilepsiei. 5. Scleroza multiplă și migrenele Insomnia este frecvent asociată cu oboseala și durerea cronică în scleroza multiplă. Migrenele, la rândul lor, pot fi declanșate sau agravate de lipsa de somn sau de schimbările bruște în ritmul somnului. Când este momentul să te adresezi unui neurolog? Dacă te confrunți cu insomnie frecventă sau cronică și observi că aceasta afectează memoria, atenția, starea de spirit sau calitatea vieții, este recomandat un consult neurologic. Mai ales dacă insomnia se însoțește de: mișcări involuntare în somn, episoade de paralizie în timpul adormirii, somn agitat cu coșmaruri frecvente, somnolență excesivă în timpul zilei, confuzie sau tulburări de orientare. Un neurolog te poate ajuta să identifici cauzele reale și să stabilească dacă este vorba de o tulburare de somn primară sau de o afecțiune neurologică subiacentă. Concluzie Somnul este o fereastră către sănătatea creierului. Insomnia nu este doar o problemă de confort, ci poate fi un semnal de alarmă pentru afecțiuni neurologice serioase. Nu ignora semnele pe care corpul ți le trimite. Dacă ai probleme persistente cu somnul, cere sfatul unui medic. Un diagnostic corect și un tratament adecvat pot preveni complicații grave și îți pot îmbunătăți semnificativ viața.

Psihologie 08 Iulie 2025

Migrena este mai mult decât o simplă durere de cap. Este o afecțiune neurologică complexă, recurentă, cu mecanisme încă incomplet înțelese, care afectează profund calitatea vieții persoanelor diagnosticate. Organizația Mondială a Sănătății plasează migrena printre cele mai invalidante 10 afecțiuni la nivel global. Cu toate acestea, migrena este frecvent banalizată, confundată cu cefaleea obișnuită sau tratată superficial, fără o abordare medicală integrativă. Ce este, de fapt, migrena? Migrena este o tulburare neurovasculară caracterizată prin episoade recurente de durere moderată până la severă, adesea pulsatilă, localizată de obicei pe o parte a capului. Poate fi însoțită de greață, vărsături, sensibilitate la lumină (fotofobie), la sunete (fonofobie) și, în unele cazuri, de tulburări vizuale sau senzoriale numite „aură”. Durata unui episod poate varia între câteva ore și până la 72 de ore, iar frecvența acestora diferă de la o persoană la alta. Există mai multe forme de migrenă, însă cele mai frecvente sunt: Migrena fără aură, cunoscută și ca migrenă comună. Migrena cu aură, caracterizată prin simptome neurologice tranzitorii ce preced durerea de cap (vedere încețoșată, scotome, furnicături, tulburări de limbaj). Migrenele cronice sau transformate, când episoadele devin mai frecvente de 15 ori/lună, pe o durată mai lungă de 3 luni. Cauze și factori declanșatori Etiologia migrenei este multifactorială și include predispoziția genetică, particularități neurovasculare și dezechilibre ale unor neurotransmițători, în special serotonina. Persoanele cu migrenă pot avea o reactivitate crescută la anumiți stimuli interni sau externi. Printre cei mai frecventi factori declanșatori (triggeri) se regăsesc: Stresul emoțional sau relaxarea bruscă după perioade tensionate Modificările hormonale (în special la femei, în perioada menstruației, sarcinii sau menopauzei) Privarea sau excesul de somn Consumul anumitor alimente (ciocolată, brânzeturi maturate, mezeluri, alimente cu glutamat monosodic) Stimuli senzoriali (lumină puternică, zgomot, mirosuri puternice) Factori meteorologici (schimbările bruște de presiune atmosferică) Consumul de alcool sau cofeină în exces ori întreruperea bruscă a acestora Este esențială identificarea și monitorizarea acestor factori individuali, pentru că reducerea expunerii la ei poate preveni apariția crizelor. Simptomele migrenei – mai mult decât durere Simptomele migrenei se desfășoară adesea în patru faze distincte: Prodromul – apare cu câteva ore sau zile înaintea atacului. Poate include modificări de dispoziție, pofte alimentare, oboseală, sensibilitate crescută la stimuli. Aura – nu apare la toți pacienții; poate dura 5–60 minute și include simptome vizuale (linii strălucitoare, pete întunecate), senzoriale (furnicături), sau tulburări de vorbire. Faza de durere – durerea e adesea pulsatilă, unilaterală, însoțită de greață, fotofobie sau fonofobie. Activitatea fizică agravează simptomele. Postdromul – perioada de după dispariția durerii, în care pacientul poate simți confuzie, epuizare, sensibilitate reziduală. Frecvența și intensitatea acestor simptome pot varia semnificativ de la un episod la altul și de la o persoană la alta. Diagnosticul migrenei – un pas esențial Diagnosticul migrenei este clinic, bazat pe anamneză detaliată și pe excluderea altor cauze ale cefaleei (tumori cerebrale, accidente vasculare, hipertensiune intracraniană etc.). Nu există un test specific pentru migrenă, dar RMN-ul sau CT-ul cerebral pot fi recomandate pentru a exclude patologii grave, mai ales în cazul debutului recent sau al modificării tiparului durerii. Este crucial ca evaluarea să fie făcută de un medic neurolog sau, în cazuri complexe, de un medic specializat în cefalee (acolo unde există centre de referință). Autodiagnosticarea poate duce la tratamente ineficiente și întârzierea adresării către un specialist. Tratamentul migrenei – de la control acut la prevenție Abordarea migrenei include două direcții majore: tratamentul de criză (pentru oprirea durerii în timpul unui episod) și tratamentul profilactic (pentru prevenirea episoadelor recurente). 1. Tratamentul crizei migrenoase: Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) – ibuprofen, naproxen, aspirină.Triptani – sumatriptan, zolmitriptan, eletriptan etc., eficienți în atacurile moderate-severe.Antiemetice – metoclopramid sau domperidon pentru greață și vărsături. Acestea trebuie administrate cât mai precoce, ideal în faza incipientă a atacului. 2. Tratamentul profilactic (preventiv):  Este indicat în caz de migrenă frecventă sau severă, care afectează calitatea vieții. Beta-blocante (propranolol, metoprolol) Antidepresive triciclice (amitriptilină) Antiepileptice (topiramat, valproat) Inhibitori ai CGRP (anticorpi monoclonali, precum erenumab) – terapii recente, destinate migrenei cronice și rezistente Toxina botulinică de tip A – în cazuri selectate de migrenă cronică Este esențial ca aceste tratamente să fie prescrise de către un specialist, în urma unei evaluări amănunțite și a excluderii contraindicațiilor. Alte metode complementare utile:Pentru unii pacienți, metodele non-farmacologice pot aduce beneficii importante, în special în cadrul unui plan terapeutic integrat. Acestea includ:Psihoterapia cognitiv-comportamentală, în special pentru gestionarea stresului Biofeedback și relaxare progresivă Acupunctura – studii recente sugerează un efect benefic în reducerea frecvenței atacurilorTehnici de igienă a somnului și nutrițieiJurnalul de migrenă – pentru identificarea triggerilor și urmărirea eficienței tratamentelorDe ce este important să consulți un specialist Migrena este o boală reală, tratabilă, dar care necesită o abordare personalizată. Simpla automedicație cu analgezice poate duce la cefalee prin abuz de medicamente – o formă severă de durere de cap indusă de tratamentul incorect. În plus, alte patologii pot mima migrena, iar lipsa unui diagnostic corect poate avea consecințe grave. Neurologul este specialistul cel mai potrivit pentru evaluarea migrenei. În anumite cazuri, poate fi necesară și colaborarea cu psihologi clinicieni, endocrinologi sau specialiști în durere cronică. Concluzie Migrena nu este o slăbiciune și nici o simplă durere de cap trecătoare. Este o afecțiune neurologică invalidantă, care impune o evaluare riguroasă, un diagnostic corect și o abordare terapeutică individualizată. Înțelegerea mecanismelor biologice și psihologice implicate, împreună cu monitorizarea atentă a factorilor declanșatori și urmarea unui tratament adecvat, pot transforma radical viața persoanei afectate. Consultul medical specializat rămâne fundamentul gestionării eficiente a acestei patologii complexe. Bibliografie: World Health Organization – Headache Disorders, Fact Sheet, 2023NICE Guidelines (UK) – Migraine: Diagnosis and Management, 2022PubMed Central – Migraine: Pathophysiology and Management Romanian Society of Neurology – Ghid de Diagnostic și Tratament al Migrenei, 2020

Neurologie 05 August 2025

Accidentul vascular cerebral (AVC) este una dintre cele mai frecvente și grave urgențe medicale. Apare atunci când fluxul de sânge către o zonă a creierului este blocat sau când un vas de sânge se rupe, provocând distrugerea țesutului cerebral. Intervenția rapidă poate face diferența între viață și moarte, între o recuperare completă și o dizabilitate permanentă. Ce este un AVC? Există două tipuri principale de AVC. Cel mai frecvent este AVC-ul ischemic, cauzat de un cheag de sânge care oprește circulația într-o arteră a creierului. Al doilea tip este AVC-ul hemoragic, mai rar, dar adesea mai grav, care apare atunci când un vas de sânge se rupe și sângele se revarsă în țesutul cerebral. Mai există și atacul ischemic tranzitor (AITA), numit uneori „mini-AVC”, care durează puțin și dispare de la sine, dar semnalează un risc crescut de AVC major în viitorul apropiat. De ce este important să recunoaștem rapid simptomele? Pentru fiecare minut în care creierul nu primește oxigen, milioane de neuroni pot fi pierduți. Cu cât se intervine mai devreme, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari. Unele tratamente sunt eficiente doar în primele 3 până la 4,5 ore de la debutul simptomelor. Din acest motiv, recunoașterea rapidă a semnelor unui AVC este vitală. Cum îți poți da seama că cineva suferă un AVC? Un mod simplu de a identifica un AVC este testul FAST, folosit la nivel internațional. Inițialele vin de la patru elemente esențiale: față, brațe, vorbire și timp. Dacă observi că persoana are un zâmbet asimetric, dacă nu poate ridica ambele brațe la fel, dacă vorbește greoi sau incoerent, atunci nu mai este timp de pierdut. Aceste semne, chiar și izolate, pot indica un AVC. Dacă apare brusc o slăbiciune sau amorțeală pe o parte a corpului, pierderea vederii, o amețeală puternică sau o durere de cap intensă și neașteptată, este esențial să suni imediat la 112. Ce altceva mai poate trăda un AVC? Simptomele pot varia, dar apar întotdeauna brusc. O persoană poate deveni confuză, poate avea dificultăți în a înțelege ce i se spune sau nu poate exprima corect ceea ce gândește. În cazurile severe, poate chiar să își piardă cunoștința. Dacă ești în preajma unei persoane care prezintă aceste semne, nu aștepta să-și revină de la sine. Cheamă ajutor medical de urgență imediat. Cine este mai expus riscului? Anumiți factori cresc semnificativ probabilitatea de a face un AVC. Printre aceștia se numără hipertensiunea arterială, fibrilația atrială, diabetul zaharat, colesterolul crescut, fumatul, excesul de alcool, sedentarismul și obezitatea. Vârsta înaintată și istoricul familial pot fi, de asemenea, factori favorizanți. Totuși, AVC-ul poate lovi și persoane tinere, aparent sănătoase, motiv pentru care educația și prevenția rămân esențiale. Ce e de făcut dacă suspectezi un AVC? Nu administra niciun medicament și nu aștepta să treacă simptomele. Sună imediat la 112 și menționează clar că suspectezi un accident vascular cerebral. Păstrează persoana conștientă și notează, pe cât posibil, ora exactă la care au apărut simptomele. Acest detaliu este extrem de important pentru echipa medicală, deoarece tratamentele eficiente depind de timpul scurs de la debutul AVC-ului. Concluzie Un AVC nu așteaptă. Vine brusc și poate lăsa urmări pe viață. Cunoașterea semnelor de alarmă și reacția promptă pot salva vieți. A fi atent, informat și pregătit să acționezi înseamnă a oferi o șansă reală de recuperare celui aflat în pericol. În fața unui AVC, fiecare secundă contează. Accidentul vascular cerebral reprezintă o urgență medicală care necesită intervenție rapidă și diagnostic precis. Consultul neurologic este esențial pentru evaluarea corectă a pacientului, stabilirea tipului și localizării AVC-ului, precum și pentru inițierea tratamentului specific în timp util. Colaborarea strânsă între neurolog și echipa multidisciplinară contribuie la optimizarea managementului, reducerea complicațiilor și îmbunătățirea prognosticului pacientului. Astfel, recunoașterea promptă a semnelor clinice și accesul rapid la evaluare neurologică rămân piloni fundamentali în îngrijirea pacienților cu AVC.