Virusul imunodeficienței umane (HIV) este o boală cu transmitere sexuală care atacă sistemul imunitar, în special celulele T, celule care sunt vitale pentru capacitatea organismului de a lupta împotriva infecțiilor. Dacă este lăsat netratat, HIV poate duce la Sindromul Imunodeficienței Dobândite (SIDA), o afecțiune în care sistemul imunitar este grav compromis. Deși nu există un leac pentru HIV, progresele în tratamentul medical l-au transformat dintr-o boală fatală într-o afecțiune cronică gestionabilă.

Modalități principale de transmitere

HIV se transmite în primul rând prin contact sexual. Virusul este prezent în fluidele corporale, cum ar fi sângele, materialul seminal, lichidele vaginale și lichidele rectale. Poate fi transmisă în timpul sexului vaginal, anal și oral dacă există contact cu fluide infectate.

De asemenea, HIV se poate transmite prin transfuzii cu sânge contaminat, prin folosirea în comun de ace sau seringi și, mai rar, prin contactul cu răni deschise.

Nu în ultimul rând, în timpul sarcinii, nașterii sau alăptării, HIV poate fi transmis de la o mamă infectată la copilul ei.

Simptomatologia bolii

1. În decurs de 2-4 săptămâni de la expunere, unele persoane pot prezenta simptome asemănătoare gripei, inclusiv febră, dureri în gât, glandele umflate, erupții cutanate și oboseală. Această fază este cunoscută ca infecție acută cu HIV, iar virusul este foarte contagios în acest timp.
2. După ce simptomele inițiale dispar, virusul intră într-o fază cronică, care poate dura câțiva ani. În această perioadă, este posibil ca persoanele să nu prezinte vreun simptom, dar pot transmite virusul altora.
3. Dacă este netratată, HIV slăbește treptat sistemul imunitar. Odată ce numărul de celule T scade sub o anumită limită sau persoana dezvoltă anumite infecții oportuniste sau cancere, este diagnosticată cu SIDA.

Tratamentul împotriva HIV

Terapia antiretrovirală presupune administrarea unei combinații de medicamente care suprimă replicarea virusului, permițând sistemului imunitar să se refacă și să funcționeze mai eficient. El a transformat HIV dintr-o boală fatală într-o boală cronică gestionabilă. Cu acest tratament, mulți indivizi ating o încărcătură virală nedetectabilă, iar cantitatea de virus din sânge este atât de mică încât nu poate fi detectată prin testele standard. Persoanele cu o încărcătură virală nedetectabilă nu pot transmite HIV partenerilor lor sexuali, un concept cunoscut sub numele de nedetectabil.

În timp ce terapia antiretrovirală a îmbunătățit semnificativ calitatea vieții și speranța de viață pentru persoanele care trăiesc cu HIV, ca orice medicament, el are efecte secundare. Aceste efecte secundare pot varia în funcție de medicamentele specifice utilizate, de starea generală de sănătate a individului și de cât timp a fost luat tratamentul. Acest tratament pentru HIV este în general considerat un tratament pe tot parcursul vieții. Odată ce o persoană începe terapia, este de obicei sfătuit să continue să-l ia pentru tot restul vieții pentru simplul fapt că terapia nu vindecă HIV, ci doar suprimă virusul, împiedicându-l să se replice și provocând daune sistemului imunitar.

Aceste reacții adverse apar adesea la începerea terapiei antiretroviale și pot scădea pe măsură ce organismul se adaptează la medicamente:

• Persoanele pot prezenta greață sau vărsături la scurt timp după începerea terapiei. Acest lucru poate fi adesea gestionat cu medicamente anti-greață sau prin administrarea medicamentelor cu alimente.
• Diareea este un efect secundar frecvent, în special în cazul anumitor medicamente din cadrul terapiei. Consumul de lichide și, în unele cazuri, utilizarea medicamentelor anti-diareice poate ajuta la gestionarea acestui simptom.
• Mulți oameni se simt obosiți sau letargici când încep acest proces de medicație. El se îmbunătățește de obicei pe măsură ce organismul se obișnuiește cu medicamentul.
• Durerile de cap sunt un efect secundar inițial comun, dar adesea scad în timp. De asemenea, unele persoane pot prezenta amețeli, în special atunci când încep tratamentul.

Următoarele reacții adverse se pot dezvolta după expunerea terapiei antiretrovirale pentru o perioadă lungă de timp:

• Modificări în distribuția grăsimii corporale, cum ar fi pierderea de grăsime la nivelul feței, brațelor și picioarelor sau acumularea de grăsime în jurul abdomenului, gâtului sau sânilor. Această condiție poate fi supărătoare și poate afecta stima de sine a unei persoane.
• Rezistența la insulină și diabetul de tip 2 poate apărea ca și efect secundar al terapiei antiretrovirale.
• Unele medicamente specifice terapiei pot cauza niveluri ridicate de colesterol și trigliceride, crescând riscul de boli de inimă.
• Utilizarea pe termen lung, în special a anumitor medicamente din cadrul terapiei precum tenofovirul, duce la scăderea densității osoase, crescând riscul de fracturi și osteoporoză. De asemenea, tenofovirul a fost asociat cu probleme renale, inclusiv afectarea rinichilor și reducerea funcției renale.

• Medicamentele specifice terapiei, în special la persoanele cu afecțiuni hepatice preexistente, cum ar fi hepatita, pot duce la toxicitate sau leziuni hepatice. Testele regulate ale funcției hepatice sunt importante pentru a monitoriza acest lucru.

Diagnosticarea și prevenția împotriva bolii

Acest lucru se face prin diferite teste cum ar fi:

1. Teste de anticorpi care detectează anticorpii la HIV în sânge sau salivă.
2. Teste antigen care detectează antigenii (o proteină produsă de virus).
3. Teste de acid nucleic (NAT) care detectează virusul în sine în sânge și sunt de obicei utilizate în situații specifice din cauza costului lor ridicat.

De asemenea, testarea HIV regulată este recomandată persoanelor active sexual, în special celor cu mai mulți parteneri sau care se implică în comportamente cu risc ridicat cum ar fi prostituția sau practicanții poliamorului.

Prevenirea HIV implică o combinație de strategii menite să reducă riscul de transmitere. Aceste strategii includ schimbări de comportament și intervenții medicale.

- Utilizarea consecventă și corectă a prezervativelor în timpul activității sexuale reduce semnificativ riscul de transmitere a HIV însă nu îl elimină complet.

- Profilaxia pre-expunere este un medicament zilnic care poate preveni infecția cu HIV la persoanele cu risc crescut. Când este luat în mod constant, este foarte eficient în reducerea riscului de a contracta HIV.

- Profilaxia post-expunere implică administrarea de medicamente antiretrovirale după o potențială expunere la HIV, cum ar fi sexul neprotejat sau împărțirea acului în cazul drogurilor. Ea trebuie începută în 72 de ore de la expunere pentru a fi eficientă.

Prevenirea HIV necesită o combinație de strategii care includ practici sexuale sigure, intervenții medicale precum testare regulată, reducerea riscurilor pentru consumatorii de droguri și educație pentru persoanele defavorizate. Folosind aceste metode de prevenire în mod consecvent și eficient, persoanele își pot reduce semnificativ riscul de a contracta sau transmite HIV. Pentru a vă asigura ca primiți un diagnostic corect atunci când semnalați simptomele precizate, căutați medicul ginecolog potrivit și solicitați părerea unui specialist. Acesta va poate îndruma corect cu privire la testele și procedeele dorite